Spectatorul e bun doar la lopată

Dacă aduni numărul spectatorilor de la câteva meciuri din ultima etapă de campionat nu atingi nici măcar 100. La partida Astrei de sâmbătă tribunele și peluza de la Giurgiu s-au mai populat doar datorită prezenței suporterilor dinamoviști. Alt exemplu. Scriitorul Radu Paraschivescu făcea haz de necaz luni seara după ce arbitrul Avram decisese amânarea meciului Concordiei din pricina ninsorii. „N-a fost o problemă să-i trimiți acasă pe cei nouă suporteri prezenți la meci”. Nouă spectatori! Două întâlniri de primă divizie pentru nouă spectatori dacă socotim că la meciul Juventusului de la Ploiești nu fost nici măcar un suporter în tribune.  

Cu alte cuvinte, pentru cine s-a mai jucat acest sfârșit de sezon normal de la finalul lui februarie?! Parcă suntem în anii ’80 în sălile cinematografelor la filmele românești de duzină unde întâlneai nu mai mult de 10-15 privitori, cu tot cu adolescenții care se puteau săruta la adăpostul întunericului. Toată lumea despică azi firul în patru despre orice. Despre alegerile de la FRF, despre balonul care e doar gălbui, nu portocaliu, despre calitatea mizeră a gazoanelor, despre serile geroase ale programărilor nefericite, dar, parafrazându-l pe Cristian Țopescu, „unde ești tu spectatorule?” de fapt în toate aceste dezbateri? Unde altundeva să fie decât la lopată precum în imaginile de acum câțiva ani cu fanii rapidiști care au deszăpezit gazonul din Giulești ca să se poată juca…      

Lehamitea, sictirul sunt reciproce. Formațiile din prima ligă mimează surprinderea pentru prestațiile lor jenante în timp ce suporterul preferă orice altceva, mall-ul, televizorul ș.a.m.d., decât o dârdâială zdravănă acompaniată de aspirină. Pe spectator nimeni, nici la FRF, nici la Ligă, nu dă nici cât pe-o ceapă degerată. Cu 30 sau 1 500 de plătitori, oricum așa-zisele vedete ale fotbalului nostru își pot cumpăra câte o mașină de teren la fiecare jumătate de an și se simt îndreptățite să protesteze vizavi de salariul Cristinei Neagu.