Daum să n-audă de demisie. Dar de demitere?!

După acest 1-6 per total – set și necalificare – cu Polonia trebuie început de undeva. De la Daum, bineînțeles. Regula jocului. Cine ar fi crezut, neamțul e chiar mai capsoman decât Pițurcă și Răzvan Lucescu, și ei buimaci la un moment dat în fruntea naționalei. Nici Daum nu-și dă demisia. L-am apreciat cu câteva zile în urmă când nu se vedea antrenând în Golf. „Nu e drumul meu”. În traducere, în Golf nu se antrenează, o vreme se numără banii, ba chiar unii și cântăresc banii. Evident numai până când i se pune pata unui șeic și-i trântește ușa în nas antrenorului nefericit. Decât să se expună toanelor vreunui șeic-patron la un club din Golf, Daum alege, iată, comoditatea unui cont măricel sub umbrela unui contract care expiră peste numai câteva luni. Cu 0 realizări. Oricât de bezmetică ar fi conducerea FRF nu crede nimeni, mai ales după Polonia, că mai e acolo un lunatic care să-i propună lui neamțului prelungirea contractului. E exclus!

Dacă Daum și-ar fi înaintat demisia cu demnitate după ultimul 0-0 de acasă, cu Danemarca, ar fi rămas în urma neamțului și destul mister, și o undă de regret, poate. Oricum n-ar fi fost primul care nu făcea minuni dintr-o echipă cu alde Chiricheș și ceilalți. N-a izbutit să ne citească, să rânduiască piesele la locul lor. Nicio dramă. Nu e cel dintâi selecționer neprotrivit la o națională nepotrivită. Se cramponează însă de scaun și asta îl face deja nesuferit. Un profitor. Ce diferență față de mustăciosul simpatic prezentat vara trecută! Inclusiv după Polonia, mai ales după Polonia, continuă să se prefacă tot o mirare de ce i se tot pretinde demisia. „Ce întrebare e asta?!” În viața de antrenor există însă și demiteri, nu?                            

P.S. Incredibil picajul lui Stanciu. L-am văzut surâzând șmecherește în timp ce manevra consola alături de Chipciu într-un meci pe calculator. Oare Stanciu l-a lua pe Stanciu în echipa sa virtuală? Mucosul acesta i-a pretins presei să nu-l mai alinte. Să-l ia carevasăzică în serios și să-i spună numele precum în buletin. Nicolae, nu Nicușor. Preocupare pentru propria imagine, nu ne jucăm! Aidoma lui Gâlcă, aproape două decenii în urmă. Mijlocașul tricolor își cam pierduse și vâna, și luciditatea. Era și criticat. I-a cerut însă presei să-i scrie corect numele. Cu â din a, nicidecum cu î din i. Aceasta era probabil explicația pentru care șuturile sale la poartă spărgeau norii.