Povestea unui meci mare pentru fotbalul mic

Redactor:
Matei Udrea

…În minutul 17, sârbii aveau deja posesie 66%. Situația avea să rămână la fel pe tot parcursul meciului România – Serbia, de pe Arena Națională. Dacă mai era nevoie, cu asta ne-am lămurit și cine (și de ce), dintre cele două naționale, a jucat astă-vară la Cupa Mondială.

Se va invoca eliminarea (după părerea lui Balaj, nemeritată, după cea a lui Crăciunescu – din contră) lui Tamaș pentru a explica faptul că România n-a existat, practic, în meciul jucat acasă cu vecinii și prietenii noștri. Problema e că, în această „dublă” la capătul căreia tricolorii au reușit să iasă de pe teren sub scut mulțumită unor eforturi eroice (2-2 la Belgrad, 0-0 la București), distanța până la adversar a fost constantă indiferent dacă noi am fost în 11 sau în 10.

Să fim realiști: locul 2 în grupă este conform cu ceea ce poate obține România la ora actuală. Cu jucătorii pe care-i are azi. Sigur că este sub ce ne doream, dar este mult peste ceea ce ne spuneau Burleanu și Daum, nu mai departe de anul trecut, despre acești jucători.

Cu ce rămânem din această dublă foarte instructivă?

Cu un moral bun: până la urmă, am terminat neînvinși contra unei participante la Mondiale.
Cu o experiență importantă și folositoare pe viitor. Suntem neînvinși în meciurile oficiale, deja, de 6 meciuri oficiale – aproape un an! Asta contează, mai ales că în acest interval am întâlnit două echipe care au jucat la turneul final din Rusia (Serbia și Danemarca).
Cu constatarea că Tamaș nu este o soluție pentru națională.
Cu clarificarea că Mitrovic este un atacant formidabil, care i-a dominat într-o manieră uneori copleșitoare, din nou, pe stoperii noștri, indiferent că au interacționat cu el Bălașa, Tamaș, Săpunaru sau Nedelcearu.
Cu reconfirmarea că Stanciu și Maxim sunt acolo unde le e locul la echipele de club și că nu putem aștepta de la ei să fie măcar Mutu și Pancu, pentru a nu mai vorbi de Hagi și Munteanu. Vremurile acelea au apus demult.
Cu concluzia că un antrenor curajos și care știe să-și motiveze fotbaliștii este luat în brațe și de noroc.

România 2018 este o națională de nota 6 pe care Contra reușește, uneori, să o facă să-și depășească posibilitățile. Și care, spre deosebire de campania precedentă, vedem că își dorește. Jucătorii se bat pentru fiecare minge. Așa cum pot ei. N-avem de ce să-i criticăm și să-i înjosim în comentarii de hateri. Până la urmă, într-o țară condusă la cel mai înalt nivel de personaje dubioase și incapabile să se exprime măcar oral coerent (scrisul e deja un lux), e mare lucru să te reprezinte oameni sufletiști și de bună-credință pe plan internațional – chiar dacă vorbim doar de fotbal. Jucătorii României se simte că-și doresc, că pun osul la bătaie, că au încredere. Odată stabilite aceste premise, drumul nu poate duce decât în sus.

Până la urmă, haideți să privim și partea bună a paharului. Cam despre ce credeți că vorbeam acum, după „dubla” cu Serbia, dacă rămânea Daum la națională?

 

Redactor:
Matei Udrea
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…