Miza Cupei Ligii. Ce înseamnă pentru cluburile din România apariția competiției cu premiu de 260.000 de euro

Redactor:
Andru Nenciu
Miza Cupei Ligii. Ce înseamnă pentru cluburile din România apariția competiției cu premiu de 260.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

•În cadrul Adunării Generale a LPF s-a decis reînființarea Cupei Ligii. Această competiție va implica cele 18 echipe din Liga1, iar partidele se vor desfășura în datele în care naționala este implicată în meciuri internaționale

Sistemul acestei noi întreceri este ideal pentru echipele mici, care doresc să-și ajusteze bugetele reduse pentru plăți salariale. În condițiile în care meciurile se vor disputa în perioada în care reprezentativa României va fi angrenată în campanii de calificare sau meciuri amicale, de la cele mai bune garnituri vor lipsi cei mai în formă jucători, convocați în cadrul loturilor de tineret sau seniori. Din păcate, acest aspect va reduce interesul principalelor formații din campionatul intern, întrucât câștigarea competiției nu presupune și asigurarea prezenței în cupele europene.

 Într-o conferință de presă susținută de Gino Iorgulescu (foto jos), șeful LPF a fost subliniat faptul că: „Noi o considerăm utilă pentru jucătorii care nu sunt prea mult folosiți. Și, eventual, e benefic pentru tinerii jucători care n-au șansa în Liga I”. Conform acestuia, remunerația aferentă câștigătoarei este de 260.000 de euro, o sumă care poate acoperi plata salariilor pe o durată de trei luni, dacă ne referim la un club care nu emite pretenții la cupele europene în campionatul intern.


Precedentele ediții:

1998 – FCM Bacău 3-2 Universitatea Cluj (28 mai)

2000 – Gloria Bistrița 2-2 (3-1 pen.) FCM Bacău (1 iunie)

Ca și acum, Cupa Ligii s-a desfășurat în acei ani într-o perioadă în care cluburile mari erau în vacanță. Meciurile aveau loc după terminarea campionatului și asta a dăunat calității jocurilor.

Mai mult decât atât, în 2000, Dinamo a înregistrat o victorie de proporții împotriva Stelei, pe Ghencea. „Câinii roșii” s-au impus cu 7-0, prin golurile lui M. Niculae(foto, 2 goluri), Stere, Kiriță, Drăgan, Aldea și Mara. Campioni la momentul acelui success, alb-roșii au folosit formula de bază, în timp ce Victor Pițurcă, antrenorul de atunci al echipei din Ghencea, a folosit jucători ce se aflau în probe: Rădoi, Onofraș sau Bitiș. Acesta a fost unul din factorii care au dus la dispariția celei de-a treia întreceri inter-cluburi din România.


Dilema echipelor cu pretenții: amicale cu alte formații europene sau infuzie de tineri?

În ultimii ani, cluburile care s-au bătut pentru pozițiile fruntașe ale campionatului, au jucat o serie de amicale în compania unor adversari din Europa, în contextul în care naționala avea programat meci oficial.

8 septembrie 2012 – Steaua  1-1 Ludogorets Razgrad 

*Partidă contra Andorrei, pe Național Arena,în preliminariile CM 2014

8 octombrie 2011 – Ludogorets Razgrad 2-1 Dinamo

*Meci contra Belarusului, în preliminariile CE 2012

7 septembrie 2013 – Dinamo 0-3 Șahtior

*Dubla cu Ungaria și Turcia, contând pentru preliminariile CM 2014

11 octombrie 2013 – Getafe 1-1 Petrolul

*Dubla cu Andorra și Estonia, preliminariile CM 2014

14 noiembrie 2013 – Hellas Verona 1-1 Petrolul

*Barajul cu Grecia, preliminariile CM 2014
 

Forțe precum Steaua, Petrolul, Astra sau Dinamo vor avea de ales între amicale tari sau promovarea juniorilor, prin intermediul Cupei Ligii. Implicarea activă a numelor de top ar putea avea loc în cazul în care câștigătoarea trofeului ar avea atribuit un loc de Europa League.


130.000 euro – cuantumul acordat de UEFA participanților în turul 2 preliminar al Europa League


Cupa Ligii în alte țări

Anglia – o afacere profitabilă

Câștigătoarea obține în jur de 100.000 de lire, echivalentul a 120000 de euro. În plus, Cupa Ligii asigură și prezența în turul trei preliminar al Europa League, performanță ce generează încă 140.000 de euro. Din punct de vedere comercial, o finală jucată pe Wembley reprezintă o altă sursă de fonduri: 300.000 de euro, proveniți din drepturile TV  și 45% din încasările de pe urma procesului de vânzare a biletelor. În Albion, această competiție beneficiază de notorietate și datorită faptului că, în perioada 2007-2013, tehnicienii care au câștigat acest trofeu au fost concediați sezonul următor. Trebuie menționate nume precum Jose Mourinho, Kenny Dalglish, Juande Ramos sau Michael Laudrup (foto jos).

Franța – sume uriașe și învingători-surpriză

Formația care reușește să își adjudece acest trofeu își umple conturile cu 1,72 milioane de euro, în timp ce învinsa primește 1.09 milioane de euro. Este cea mai bine plătită întrecere de acest gen din Europa, iar acest aspect a indus un interes ridicat din partea echipelor mici. Unui club din afara Ligue1 nu îi este permisă participarea în Europa League, dar asta nu a stopat nume fără pretenții precum Gueugnon, Sochaux sau Strasbourg să câștige finala. O altă surpriză majoră a fost consemnată de Vannes, finalista Cupei Ligii din 2009, prezentă la acel moment în a doua ligă franceză.

Portugalia – sistem succesiv de grupe

Așa-numita Taça da Liga, este un sistem de întrecere fondat în 2007, care promovează un format bazat pe grupe, în care,în faza preliminară, activează  echipele din ligile inferioare. După trierea acestora, sunt constituite patru grupe de câtre patru, din care promovează doar câștigătoarele. Sistemul este unul din cele mai eficiente, iar dovada cea mai elocventă este Benfica Lisabona, triumfătoare în patru din cele șase finale. Cluburile mari nu și-au manifestat ignoranța, iar Porto și Sporting Lisabona au fost angrenate în câte două finale, pe parcursul primelor șase ediții.

Financiar, combatantele au de câștigat din drepturi TV, sponsorizarea asigurată de un producător de bere și din vânzarea de bilete. În sezonul 2007-2008, Vitoria Setubal a produs o mare surpriză prin triumful din acea ediție, iar reteța financiară s-a ridicat la aproximativ 550000 de euro, în condițiile în care bugetul acestora s-a ridicat la aproximativ 1.1 milioane.

Ungaria – 7 ani de Ligakupa

Vecinii de la Vest au tradiția a șapte ani de Cupă a Ligii. Federația Maghiară acordă o importanță sporită acestei competiții care se desfășoară în sistem mixt de grupe, urmat de meciuri eliminatorii.

Formatul se întinde pe parcursul unui întreg sezon, jocurile din faza grupelor încep în lunile noiembrie, în timp ce finala se dispută în luna aprilie. Din punct de vedere financiar, nu vorbim de o platformă atractivă. Finalista primește 3700 de euro, în timp ce învingătoarea își umple conturile cu doar 12000 de euro. Semifinalistele sunt recompensate cu 1500 de euro, iar restul competitoarelor nu primesc absolut nimic

Cupe ale Ligii – deține Videoton, recordmena Ligakupa

Germania- o tradiție care a dispărut în 2009

Înaintea fiecărui debut de Bundesliga, federația organiza Ligapokal, cunoscută ca și Cupa Ligii. Presupunea prezența a șase echipe, primele patru din clasamentul anterior, câștigătoarea Cupei și clubul care triumfase în Zweite Bundesliga. Dacă vreuna dintre acestea îndeplinea două criterii, poziția a cincea ocupa ultimul loc vacant. Campioana și deținătoarea cupei aveau prioritate și intrau direct semifinalele competiției, iar meciurile se disputau pe terenul acestora.

Chiar dacă nu avea ca miză un loc de cupă europeană, dinamismul acestui format a atras fanii către stadioane. Bayern Munchen a deținut recordul de trofee, după ce a câștigat 6 din cele 12 puse în joc. Un detaliu ce a scos în evidență aspectul comercial al Cupei Ligii germane a fost organizarea ultimelor trei finale, la Leipzig. În 2007, a avut loc ultima ediție, iar în 2009 eliminarea acestei cupe a devenit oficială.

5,2 milioane de euro – a fost totalul premiilor oferite celor 6 participante în ultimele trei ediții


 „Salutăm inițiativa LPF-ului”

Contactat de ProSport, Marius Nicolae, managerul sportiv al Petrolului, și-a afirmat sprijinul față de noua decizie a Ligii Profesioniste de Fotbal: „În primul și în primul rând, sunt mai multe meciuri. Noi am și aranjat amicale în trecut, pentru a avea mai multe meciuri. În acest sens, clubul Petrolul Ploiești salută această inițiativă. Având în vedere problemele financiare din ultimii ani, 260.000 euro e o sumă foarte bună, mai mare decât cea aferentă câștigatoarei Cupei”. Referitor la faptul că trofeul nu este echivalent cu o prezență în cupele europene, acesta face apel la răbdare: „Mă gândesc că totul se întâmplă din scurt și din acest motiv nu avem asigurat și un loc de Europa. Trebuie să mai prindem experiență în cupele europene și poate în 1-2 ani vom putea negocia o prezență în preliminarii. Nu ne putem compara cu Anglia, unde această competiție are o tradiție care datează de ceva ani„.

Președintele Oțelului Galați, Narcis Răducan, este de acord cu această a treia întrecere internă: „E o competiție în plus, nu strică cluburilor din Liga1. Reprezintă o șansă pentru jucătorii care apar mai puțin. Dacă atunci când juca echipa națională, eram în căutare de meciuri amicale, acum avem această alternativă. Fostul jucător al Stelei e conștient că aceasta va fi umbrită de Cupa României și de Liga1: „E utilă, aduce o motivație în plus când vine vorba de aspectul financiar, dar pe moment va fi a treia competiție ca valoare. Cluburile mari pot invoca programul  încărcat când vine vorba de Cupa Ligii„.

Articol scris de Cătălin RUSU

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…