CSM Bucureşti s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin după o victorie cu emoţii. Tigrii au condus cu 7 goluri Reşiţa lui Adrian Petrea, dar soarta meciului s-a decis la penaltyuri de departajare

30 ian 2016 1922 afişări Comentează şi tu Highlight
CSM Bucureşti s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României la handbal masculin după o victorie cu emoţii. Tigrii au condus cu 7 goluri Reşiţa lui Adrian Petrea, dar soarta meciului s-a decis la penaltyuri de departajare

Vicecampioana la handbal masculin s-a calificat sâmbătă în turneul Final 4 al Cupei României, după o victorie cu emoţii obţinută în faţa propiilor suporteri: CSM Bucureşti – HC Adrian Petrea Reşiţa 24-24 / 31-30 după executarea penaltyurilor de departajare. La pauză, CSMB a condus cu 15-10.

Jucătorii lui Zvonko Shundovski au jucat perfect timp de 47 de minute. Cu o apărare foarte bună şi un portar în zi perfectă (la Ionuţ Iancu astfel de evoluţii au devenit deja obişnuinte), CSMB a nu a avut probleme în a se desprinde pe tabelă încă din prima repriză.

După pauză, diferenţa a ajuns la 7 goluri, 22-15 (min, 47), iar meciul părea jucat. Tigrii s-au văzut însă câştigători, au lăsat garda jos şi au urmat 11 minute incredibile, timp în care trupa lui Adrian Petrea a înscris de opt ori consecutiv, fără ca vicecampionii să mai găsească drumul spre gol: 22-23!! Putea fi şi mai rău pentru CSMB, dar Rohozneanu a ratat două contraatacuri, unul singur cu portarul. Într-un final tensionat, tabela a încremenit la 24-24, astfel că s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare de la 7 metri. După prima serie de câte cinci execuţii, scorul a rămas egal, 27-27. S-a trecut apoi la executarea alternativă, până când una dintre echipe nu a mai înscris. Aceasta a fost cea oaspete, sau mai bine spus Ionuţ Iancu a apărat din nou.

CSMB merge în Final 4, unde mai sunt prezente Dunărea Călăraşi şi Dobrogea Sud. A patra echipă se va stabili între Steaua şi CSM Ploieşti.
CSMB: Iancu, Blazevic – Milosevic 7, Humet 7, Negru 6, Kostadinovic 4, Mariajanac 2, Constantinescu 2, Stamate 2, Novanc 1, Pătru, Răpciugă, Rotaru, Sâncelean, Stavrositu, Ungureanu. Antrenor: Zvonko Shundovski

CS HC Adrian Petrea Reşiţa: Ionescu, Sămânţă, Drăghici - Bahan 7, Vaidasigan 5, Huta 4, Ignat 4, Trifkovic 3, Popovici 2, Lela 1, Rohozneanu 1, Pîrvan 1, Dospinescu 1, Starchenko 1, Pârâianu. Antrenor: Adrian Petrea

http://www.prosport.ro/highlight/csm-bucuresti-s-calificat-turneul-final-4-cupei-romaniei-handbal-masculin-dupa-victorie-emotii-tigrii-au-condus-7-goluri-resita-adrian-petrea-soarta-meciului-s-decis-penaltyuri-departajare-15012500
15012500
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Un nou ATENTAT zguduie Europa. Bilanţul victimelor este în creştere. BREAKING NEWS