Camora, dezamăgit că CFR a ratat finala Cupei: „Plecăm cu capul sus, dar triști”. Ce spune de viitorul clubului

Camora, dezamăgit că CFR a ratat finala Cupei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația Universitatea Cluj s-a calificat în finala Cupei României-Timișoreana, după ce a învins, miercuri, pe Cluj Arena, cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, echipa CFR Cluj, în manșa secundă a semifinalelor competiției.

Meciul s-a decis la loviturile de departajare, după ce la finalul celor 90 de minute de joc și a celor două reprize de prelungiri scorul a fost egal, 0-0. În tur, scorul a fost tot 0-0.

La final, Mario Camora a discutat la cald despre partidă, dar și despre decizia TAS, de care depinde viitorul clubului.

Au fost mai norocoși, 120 de minute, plus turul, am fost egali. Am avut două – trei ocazii să marcăm în timp regulamentar, dar asta a fost. Plecăm cu capul sus, dar triști. E păcat că nu marcăm„, a spus fundașul stânga, la Sport.ro, pentru ca apoi să discute și situația în care se află în acest moment CFR-ul: „Sper să primim punctele înapoi, pentru că altfel va fi foarte greu. Ar fi trist să retrogradăm pentru că noi pe teren ne-am făcut datoria

La loviturile de departajare, pentru Universitatea Cluj au marcat Ciupe, Lungu, Castillion și Cristocea, în timp ce pentru CFR Cluj au înscris Dore și Chanturia și au ratat Larie și Petrucci.

  • În cealaltă semifinală se vor întâlni, joi, de la ora 21.30, Steaua și Petrolul Ploiești. În tur, scorul a fost egal, 1-1.
Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 FIA 2024, va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 FIA 2024, va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…