Unde sunt banii familiei Ekeng? Cornel Dinu confirmă ipoteza lansată de ProSport în urmă cu un an: „Nici corbii n-ar face asta! Ar fi bine să vorbească”

Unde sunt banii familiei Ekeng? Cornel Dinu confirmă ipoteza lansată de ProSport în urmă cu un an:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La un an de la momentul în care ProSport a publicat informațiile privind modul în care au dispărut banii pe care PCH i-a strâns pentru Patrick Ekeng, Cornel Dinu a confirmat că cei 20.000 de euro strânși pentru familia fotbalistului camerunez nu au mai ajuns la Nathalie Ekeng, soția fostului mijlocaș.

În urmă cu un an, ProSport a publicat un material cu privire la banii promiși de Dinamo soției lui Patrick Ekeng, Nathalie. Era vorba de circa 20.000 de euro, sumă pe care femeia nu a văzut-o vreodată.

Venită în țară pentru a încasa banii, Nathalie a reușit să colecteze doar 5.000 de euro, de la Ionuț Negoiță, dar nu a primit niciun cent din suma strânsă de fani într-o urnă mobilă la finala Cupei României, cu CFR Cluj. Conform surselor ProSport, suma respectivă a fost colectată, i-a fost predată lui Elias Bucurică, liderul PCH, iar acesta susține că i-a înmânat banii lui Ionel Dănciulescu. Un lucru este sigur, donația n-a ajuns niciodată la Nathalie Ekeng.

Cornel Dinu a venit cu noi precizări cu privire la acest subiect, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor. Legenda din „Groapă” a atacat liderii din PCH, pe Elias și Tararache, despre care a spus că sunt doi delicvenți cu cazier. Spre final, „Mister” a vorbit și despre cazul strângerii de fonduri pentru familia Ekeng: „Totul pe bani și numai pentru ei câțiva. Spuse de cei foarte mulți care au stat bine intenționați în Peluza Cătălin Hîldan, dar revoltați de toate aceste murdării adunate în timp, s-au scuturat și au plecat decepționați. Ar fi bine să vorbească. Ar exista și în acest fenomen iertarea mărturisirii ca o Sfântă Spovedanie. Totul a culminat cu ceea ce nici corbii n-ar face. Înfruptarea financiară și mai mare ca până atunci din exploatarea legendei martirului Cătălin Hîldan, crescut minunat de părinții săi, dar și de mine.  Ca și strângerea a 22.000 de euro chipurile pentru familia lui Ekeng, care n-au ajuns vreodată la aceasta.”

Mărturia unui suporter dinamovist, care declara în urmă cu un an, pentru ProSport, că Nathalie Ekeng n-a văzut donația promisă: „Eu și cu alți oameni din PCH am organizat o strângere de fonduri. Au fost mulți spectatori, zeci de mii, și fiecare a contribuit cu cât a vrut. Am strâns banii și i-am numărat, erau aproximativ 20.000 de euro în total, bani cu care voiam să o ajutăm pe Nathalie. Noi am luat banii, cash, și i-am predat clubului pentru a fi trimiși mai departe. Evident, nu am făcut niciun act, nu am crezut că e nevoie de așa ceva.  Banii i-au fost predați lui Elias Bucurică și el ne-a spus că i-a dat suma lui Ionel Dănciulescu. A trecut timpul și, pentru că țineam legătură în permanență cu Nathalie, observam cum suma întârzie să ajungă la ea.  Am discutat și cu cei din Camerun, cu niște verișori ai lui Patrick, și ne-au spus că n-au primit nimic de la Dinamo„.

La momentul respectiv, ProSport a încercat să ia legătura cu Elias Bucurică. Liderul PCH nu a răspuns apelurilor inițiate. În cele din urmă, Nathalie a primit 5.000 de euro din parteal lui Ionuț Negoiță, sumă cu care a acoperit datoriile făcute în urma funeraliilor din Camerun.

Citește și EXCLUSIV | Unde sunt banii familiei lui Ekeng? Soția fotbalistului a cerut 20.000 €, sumă strânsă de PCH. Șefii lui Dinamo spun că banii n-au ajuns la ei. Un oficial al „câinilor” ar fi pretins că este reporter ProSport pentru a afla cine „a turnat”!

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup