Suporterii care se luptă pentru Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo” n-au avut 100 de lei pentru taxa de timbru și bani de avocat. Când e noul termen în instanță și de ce s-a ajuns la această situație

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Matei Udrea
Suporterii care se luptă pentru Asociația
  • Publicat:
  • Actualizat:

Al doilea termen din procesul prin care grupul de suporteri condus de actorul Răzvan Oprea vrea să obțină personalitate juridică pentru Asociația Dinamoviști pentru Dinamo s-a amânat pentru 27 iunie. Miercuri, 16 mai, când s-a ajuns în fața instanței de la Judecătoria Cornetu, reprezentanții Asociației Dinamoviști pentru Dinamo – varianta Răzvan Oprea au cerut un nou termen pe motiv că n-au avut posibilitatea să-și angajaze avocat!
La rândul lor, intervenienții de la SRL-ul Dinamoviști pentru Dinamo al galeriei PCH au cerut instanței reducerea taxei de timbru de 100 de lei!

În mod evident, ambele motive de amânare par necredibile. Sursele ProSport spun că suporterii din galeria PCH nu vor decât să tărăgăneze lucrurile pentru a reuși să-și înregistreze primii propria organizație, care se numește tot Asociația Dinamoviști pentru Dinamo – acțiune judiciară deschisă la Judecătoria Sectorului 2.

Asociația Dinamoviști pentru Dinamo – PCH are termen pe 23 mai.

În același timp, Asociația Dinamoviști pentru Dinamo – Răzvan Oprea și-a pierdut din viteză după ce s-a aflat că Negoiță i-a plătit datoria lui Badea. Actualul patron de la SC FC Dinamo 1948 îi datora vechiului acționar 2.000.000 de euro încă din 2013, la bani adăugându-se și dobânda. În ianuarie 2017, Badea a pus sechestru pe acțiunile lui Negoiță. Apoi, la începutul acestui an, evenimentele s-au precipitat. Badea a cerut și obținut, în aprilie, executarea silită a acțiunilor lui Negoiță, în contul datoriei. În foarte scurt timp după această acțiune în instanță a apărut informația că Negoiță a scos banii datorați și a stins acest litigiu.

În paralel, încă de la începutul anului a apărut, subit, povestea Asociației „Dinamoviști pentru Dinamo”. Actorul Răzvan Oprea a anunțat că a rezervat numele la Ministerul Justiției. În luna martie, însă, suporterii din galeria PCH au rezervat și ei, tot la Ministerul Justiției, exact aceeași denumire!
În mod normal, acest lucru nu este posibil, pentru că softul nu permite două rezervări pe nume identic. Și totuși, ca prin minune, de data aceasta a fost posibil.

Așa s-a ajuns ca Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo” – Răzvan Oprea și Asociația „Dinamoviști pentru Dinamo” – PCH să depună amândouă, la instanțe diferite (Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sectorului 2), cerere pentru acordarea personalității juridice! Interesant este că ambele acțiuni, deși fără legătură și derulate la judecătorii diferite, au avut primul termen în aceeași zi, 25 aprilie. La acel moment, și magistratul de la Judecătoria Cornetu, și cel de la Judecătoria Sectorului 2 au decis amânarea cauzei după ce grupurile rivale de suporteri au făcut cerere de intervenție unii la dosarul celorlalți, pentru a se șicana reciproc.

Acum, acțiunea grupului Răzvan Oprea a primit un termen foarte lung, 27 iunie. Acțiunea grupului PCH are termen pe 23 mai, dar e de așteptat, de asemenea, să se amâne.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen