Până unde s-a ajuns cu disputa pe marca Steaua. Ce au găsit pe scaune steliștii care au mers în peluză la finala cu Pandurii

  • Publicat:
  • Actualizat:

În plină dispută între FCSB și CSA Steaua pe tema mărcii, oficialii clubului de fotbal preferă să evite unele situații în care pot folosi emblema nouă.

Conducerea FCSB a decis să împartă steaguri suporterilor care și-au cumpărat bilete la peluză, în speranța că jucătorii lui Gâlcă vor avea parte de o atmosferă mai animată față de meciurile precedente.

Oficialii Stelei au evitat însă să imprime noua emblemă adoptată de club după ce marca s-a întors la CSA. Suporterii au găsit astfel pe scaune fanioane în culorile tradiționale, dar fără să fie în vreun fel branduite cu însemnele clubului.

Și, că tot a venit vorba despre scaune, arena de 240 de milioane de euro nu se bucură de vreo atenție deosebită din partea administratorilor. Ca și la meciurile precedente jucate pe acest stadion, fanii au fost nevoiți să îndepărteze praful gros strâns pe scaune. În plus, fanii au fost nevoiți să pășească peste grămezile de ambalaje strânse la baza scărilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele