OFICIAL Vasile Avram și-a anunțat candidatura la președinția FRF: „Tot respectul pentru Popescu, dar fotbalul românesc nu a ajuns să fie condus de frății”

OFICIAL Vasile Avram și-a anunțat candidatura la președinția FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Gică Popescu și-a anunțat ieri candidatură oficială la președeinția FRF, iată că azi a venit și rândul lui Vasile Avram să facă anunțul oficial.


„Lumea mă cunoaște drept fostul șef al arbitrilor. Activez în fotbal de 35 de ani. Am fost vicepreședinte al Federației, secretar general la Astra Giurgiu. Când voi fi președinte, îi voi respecta pe toți la fel. Activitatea mea nu s-a axat doar pe fotbal. Am terminat Dreptul la Universitatea din București. Am lucrat în mai multe ministere, am fost consilier al unor miniștri sau al președintelui Agenției Naționale pentru Sport. Candidez pentru că vreau ca fotbalul românesc să câștige de la mic la mare.”, a declarat Vasile Avram.

Fostul șef de la CCA a vorbit apoi despre problemele fotbalului românesc și despre dispariția unor cluburi de tradiție.

„În ultimii 20 de ani, baza materială a fotbalului românesc s-a redus cu peste 60%. Numărul copiilor legitimați și nelegitimați este în cădere liberă. Apariția scandalurilor, a lipsei rezultatelor, a meciurilor suspecte au dus la scăderea interesului pentru fotbal și la dispariția unor echipe de tradiție: Sportul Studențesc, Corvinul Hunedoara, Progresul București, FC Argeș, Jiul Petroșani.”, a mai spus Vasile Avram, care a avut un „mesaj” și pentru Gică Popescu și echipa alături de care „Baciul” încearcă să ajungă la șefia FRF.

Prin programul meu nu câștigă o anumită grupare sau persoană, ci fotbalul. Am ajuns la un nivel de experiență necesară, consider că pot avea această responsabilitate, de a salva fotbalul.

Anii de muncă, rezultatele profesionale care consider că ar trebui să stea în spatele capacităților unui om. Fotbalul românesc nu e o dinastie. Nu are regi, ci un președinte ales. Cu tot respectul pentru Gică Popescu, fotbalul românesc nu a ajuns să fie condus de anumite frății, de oameni care au ajuns la butoane și au ajuns să influențeze fotbalul.

Gică Popescu v-a prezentat ieri oamenii alături de care vrea să pună control pe banii din fotbalul românesc și pe fotbaliștii de viitor ai României, eu vă arăt pentru cine vor fi cheltuiți acești bani (n.r. a adus în sală mai mulți copii, practicanți ai fotbalului). Pentru viitorii Messi, Cristiano Ronaldo, Gică Popescu sau Neymar. Ei sunt viitorul României”, a mai spus Avram.

Alegerile pentru președinția Federației Române de Fotbal vor avea loc la 5 martie. La alegerile pentru președinția FRF și-au anunțat candidatura până acum președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu și fostul fotbalist Marcel Pușcaș.

În afară de aceștia, numele altor oameni de fotbal, Ioan Andone, Adrian Porumboiu și Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaților la funcția de președinte al FRF. Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunțat că nu își mai dorește încă un mandat la șefia instituției.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen