Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Nationala | Am cedat în faţa Suediei
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Treziţi din visul american

10 iulie 1994 putea reprezenta data calificării României în semifinalele Mondialului din SUA, dar a rămas doar data eliminării din sferturi după partida pierdută, la penalty-uri, în faţa Suediei.

Cu doar 12 minute înaintea finalului, Suedia deschidea scorul şi era cu un pas în careul de aşi. Am reuşit însă să egalăm prin Răducioiu la una dintre ultimele faze ale meciului, trimiţând partida în prelungiri. Rolurile s-au inversat aici, Răducioiu reuşind „dubla”, iar România era aproape de semifinala cu Brazilia, în timp ce suedezii alergau după egalare. Andersson a egalat însă pe final la doi. Totul urma să se decidă la penalty-uri. Deşi rataseră prima lovitură, nordicii au revenit în joc graţie ratării lui Dan Petrescu, pentru ca după şase lovituri de ambele părţi să fie câştigători după încă o ratare a noastră, atunci când şutul lui Belodedici a fost apărat de Ravelli. „Nu vreau să îmi amintesc nimic despre acel meci. Mă gândeam cu teamă la o posibilă semifinală împotriva Braziliei, dar, din păcate, la penalty-uri am ratat o performanţă de neegalat probabil în fotbalul românesc”, a rememorat Belodedici pentru ProSport partida de acum 15 ani.

5
minute au despărţit naţionala României de semifinala împotriva Braziliei dacă scorul rămânea 2-1


 

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: america 94, romania, suedia, prunea
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 15 comentarii
Comentează
  • multumita celor 2 "super aparatori belodedici si popescu", vine suedezul si marcheaza ,prunea a fost erou a ,aparat excelent ,dar cei 2 l-au lasat sa intre in careu si sa dea cu capul,e pacat ca nu am avut un dorin goian ne-am fi calificat dar cei 2 l-au lasat sa intre in careu eu ii rupeam picioarele la asa miza asa masuri dar nu toti jucatorii erau la maxim ,asa ca super jucatorii sa se faca mai mici,hagi vroia 200%,raducioiu,dan petrescu,ilie dumitrescu,prunea,munteanu,lupescu,selymesi doreau dar aparatorii nostrii nu prea incintati vacanta se scurta pentru ei ,foarte mult a contat ca nimeni nu la atacat pe anderson cred,cind gica era considerat cel mai bun fundas din lume asta este adevarul eram in rindul 2 si am vazut tot

  • Multumim pRUNEA pentru infrangerea cu Suedia!

  • "dar a rămas decât data eliminării din sferturi după partida pierdută"

    Corect se scrie:

    "dar NU a ramas decat data eliminarii....."

    Off, limba asta romana, si cu asta cica va castigati painea....

  • ``multumim`` florin prunea, k ne-ai facut sa plangem.
    atunci plangeam pt nationala, acum ne kkm pe noi d ras cand pierd... ne sunteti indiferenti, poate cu venirea lui razvan sa se mai schimbe ceva, dar...... emotii acum pt nationala nu mai sunt

  • prunea, petrescu si belo au ratat cu dezinvoltura cea mai mare sansa a fotbalului romanesc. nici acum nu pot intelege ce a cautat boul ala de petrescu sa execute penalty-ul ?

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
676
165
127
121
85
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie