România a avut un singur antrenor străin într-un secol fotbalistic!
Nu ştim dacă este un caz unic în lume, probabil că nu, dar
fotbalul autohton a mers mereu pe mâna tehnicienilor cu paşaport
românesc şi facem această precizare deoarece de-a lungul timpului
naţionala noastră a fost pregătită şi de cetăţeni români cu origini
maghiare, ca Loţi Boloni, germane, ca Petre Steinbach, evreiesti,
ca Virgil Economu sau chiar ruse, ca Nicolae "Colea" Vîlcov.
Curios, singurul străin 100%, ca să zicem aşa, a fost austriacul
Josef Uridil, care a pregătit echipa reprezentativă în anul 1934.
Dar, asta numai pentru un singur meci, cel disputat la turneul
final World Cup din Italia 1934. Din nefericire, am pierdut primul
meci, cel cu superputernica echipă a Cehoslovaciei, care a mers mai
departe şi a fost oprită doar de arbitri şi de regimul Mussolini de
la o victorie finală pe care ar fi meritat-o cu prisosinţă. Despre
acel meci n-are rost să mai vorbim, am început bine, am deschis
scorul, dar intervenţiile miraculoase ale lui Planicka, precum şi
ratările lui Bindea au făcut ca scorul să nu ia proporţii. După
pauză, cehii au revenit mult mai montaţi şi, profitând şi de forma
slabă a portarului nostru au întors rezultatul. Specialiştii
consideră că cea mai valoroasă generaţie interbelică a fost cea din
1938, din Franţa, dar considerăm că şi echipa din 1934 era cel
puţin la fel de valoroasă. Oricum, selecţionerul din ţara valsului
a pregătit foarte bine partida, ai noştri au jucat curajos şi cu
tupeu, dar neintroducerea pe teren a marelui Baratky i se poate
imputa pe deplin.
România: William ZOMBORY - Josif MORAVETZ, Gheorghe ALBU, Emerich
VOGL, Nicolae KOVACS Stefan DOBAY, Iuliu BODOLA, Vasile DEHELEANU -
Rudolf KOTORMANY, Silviu BINDEA, Gratian SEPI
Antrenor: Josef URIDIL (Austria, foto dreapta) 
Iată acum şi lista completă a managerilor care au stat pe banca
tricolorilor de-a lungul timpului:
Teofil Moraru 1922-1923
Costel Rădulescu 1923
Adrian Suciu 1923-1924
Teofil Moraru 1924-1928
Costel Rădulescu 1928-1934
Josef Uridil 1934
Alexandru Săvulescu 1934-1935
Costel Rădulescu 1935-1938
Alexandru Săvulescu 1938
Liviu Iuga 1938-1939
Virgil Economu 1939-1940
Liviu Iuga 1940
Virgil Economu 1941-1942
Jean Lăpuşneanu 1942-1943
Emerich Vogl 1942-1943
Coloman Braun-Bogdan 1945
Virgil Economu 1946
Colea Vâlcov 1947
Emerich Vogl 1947
Francisc Ronnay 1947
Atenţi, sunt trecute PERECHILE de tehnicieni care au pregătit
naţionala interbelică, dar există un detaliu pe care foarte puţină
lume îl ştie, şi anume că formula antrenor principal - antrenor
secund a început şă funcţioneze după al doilea război mondial. În
perioada cuprinsă între cele două mari conflagraţii, lucrurile erau
în mod esenţial diferite. Adică, exista un SELECŢIONER, cel care
numea lotul şi pe primii "11", iar ANTRENORUL era cel care pregătea
echipa aleasă de SELECŢIONER. Probabil, pentru un plus de
obiectivitate, dare rezultatele acestei politici sunt cel puţin
discutabile. Pe de altă parte, după 1947 nu mai este clar rolul
antrenorului secund, mulţi considerându-l doar cel care cară
mingile şi fanioanele.
Emerich Vogl 1947
Colea Vâlcov 1948
Petre Steinbach 1948
Iuliu Baratky 1948
Emerich Vogl 1948
Colea Vâlcov 1949
Emerich Vogl 1949
Ion Mihăilescu 1949
Gheorghe Albu 1950
Volodea Vâlcov 1950
Emerich Vogl 1950-1951
Gheorghe Popescu I 1951-1957
Augustin Botescu 1958-1960
Gheorghe Popescu I 1961
Constantin Teaşcă 1962
Gheorghe Popescu I 1962
Silviu Ploeşteanu 1962-1964
Valentin Stănescu 1964
Silviu Ploeşteanu 1964
Ilie Oană 1965-1966
Valentin Stănescu 1967
Ilie Oană 1967
Angelo Niculescu 1967
Constantin Teaşcă 1967
Angelo Niculescu 1967-1970
Valentin Stănescu 1971
Angelo Niculescu 1971
Gheorghe Ola 1972
Angelo Niculescu 1972
Gheorghe Ola 1972
Angelo Niculescu 1972
Gheorghe Ola 1972
Valentin Stănescu 1973-1975
Cornel Drăguşin 1975
Stefan Kovacs 1976-1979
Florin Halagian 1979
Constantin Cernăianu 1979
Stefan Kovacs 1980
Valentin Stănescu 1980-1981
Mircea Lucescu 1981-1986
Emerich Jenei 1986-1990
Gheorghe Constantin 1990
Mircea Rădulescu 1990-1992
Cornel Dinu 1992-1993
Anghel Iordănescu 1993-1998
Victor Piţurcă 1998-1999
Emerich Jenei 2000
Ladislau Bölöni 2000-2001
Gheorghe Hagi 2001-2002
Anghel Iordănescu 2002-2004
Victor Piţurcă 2005-2009
Răzvan Lucescu 2009 -
Din păcate, nu există decât o singură fotografie a lui Uridil, fost
fotbalist la Rapid Viena, dar în care respectivul este îmbrăcat în
uniformă germană. Instantaneu luat, probabil, după anexarea
Austriei de către Germania.
articol de Octavian METONI

România a avut un singur antrenor străin într-un secol fotbalistic!
















@eusebiu camilar: Da d-le exact asa ! steaua cu arcanul si dinamo cu militia au luat tot ce or vrut .. si uite ca pana la urma, de-acum cand e pe bune , nimic !!! Sa mai castige campionatul cand oi fi eu arbitru !!!
de aia nu facem nimic, anul si antrenorul,nu exista continuitate,munca pe termen lung. sanatate!
Romani, maghiari, germani si de alte nationalitati. Ati pus bine problema, tov. Metoni!
Echipa e aranjata total aiurea.Se juca 1-2-3-5,deci:
ZOMBORY -VOGL,ALBU - DEHELEANU,KOTORMANY,MORAVETZ - BINDEA,KOVACS,SEPI,BODOLA,DOBAY.