Radu se întoarce

Radu se întoarce
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu închide un nou capitol din seria controverselor
iscate în jurul echipei naționale. Selecționerul îl va convoca la
meciul cu Franța, de la Paris (9 octombrie), pe fundașul Ștefan
Radu.

Fostul jucător dinamovist a ieșit din circuitul echipei
reprezentative în urmă cu doi ani, ultima sa prezență în tricoul
naționalei fiind jocul cu Lituania, de la Cluj-Napoca, pierdut de
tricolori cu 0-3 în preliminariile CM 2010. Mandatul lui Pițurcă
s-a încheiat, a venit la conducere Răzvan Lucescu, iar acesta a
încercat de două ori să-l convoace pe fundașul lui SS Lazio. De
fiecare dată, jucătorul a refuzat, pe motiv că este accidentat.

În ultimul timp, Radu a fost sărit din schemă, în ciuda
evoluțiilor sale tot mai apreciate în Serie A, iar mulți dintre
apropiații săi au pus penitența pe seama unei răzbunări. „Nu face
parte din categoria băiețeilor cu voce joasă, de aia nu e
convocat”, acuza impresarul Victor Becali după meciul cu
Belarus.

Selecționerul vine acum și infirmă zvonurile, iar surse ProSport
dau ca sigură prezența lui Ștefan Radu în lotul pentru meciul cu
Franța, din preliminariile CE 2012. „În Franța avem nevoie
de o apărare solidă. Ștefan Radu este o soluție chiar și pentru
postul de fundaș stânga. Prezența lui în lot va fi un
câștig”,
a declarat unul dintre apropiații naționalei.

Fundași convocați cu Franța: Săpunaru, Maftei, Tamaș,
Chivu, M. Constantin, Șt. Radu, Raț, Neșu

Meciul amical Italia – România, din 17 noiembrie, ar putea avea
loc la Salzburg, în Austria

Tamaș,
noul decar

După jocurile cu Albania și Belarus, mijlocașul George Florescu
a fost făcut praf de mai mulți oameni de fotbal, care i-au
contestat calitățile de decar. Pentru a ridica presiunea de pe
umerii oricărui mijlocaș care ar purta tricoul cu numărul 10,
Lucescu jr a decis ca la meciul cu Franța decar să fie fundașul
Gabi Tamaș.

„Am acceptat tricoul. Noi nu avem acum un jucător care
să se compare cu Hagi, așa că e doar un tricou cu număr. Dar acum
să nu mi se ceară să dau mingea printre picioarele adversarului!
Celor care mă vor contesta o să le spun că o să încerc și niște
călcâie. Să-i batem noi pe francezi și să dea gol numărul
25”,
a declarat Tamaș.

În mandatul lui Răzvan Lucescu, cinci jucători au fost decari la
națională: Tănase, Mara, Ad. Cristea, Mutu și Florescu. Tamaș ar fi
al șaselea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen