Pleacă Iordănescu și dacă obține calificarea? Ce variante are Burleanu pentru postul de selecționer

Pleacă Iordănescu și dacă obține calificarea? Ce variante are Burleanu pentru postul de selecționer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anghel Iordănescu ar putea conduce în Insulele Feroe ultimul său meci din postura de selecționer al României. Independent de soarta calificării, „Generalul” e tentat să renunțe la post.

Dacă aș decide eu, România ar avea alt selecționer la EURO 2016, nu pe Iordănescu.

Ar fi un mare avantaj pentru echipă, dacă acolo ar fi condusă de antrenorul pe care îl vom avea și la startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018. Primul meci va fi în septembrie, la doar două luni după EURO, și e timpul foarte scurt„, explica deunăzi Mircea Sandu la DolceSport.

Schimbarea de pe banca naționalei ar putea surveni mai repede decât ar fi anticipat oricine. Sub conducerea lui Iordănescu, prima reprezentativă nu a arătat mai bine decât în „era” Pițurcă, dimpotrivă. Fostul selecționer îi imprimase echipei un stil de joc extrem inestetic, dar în multe momente acesta s-a dovedit eficient din punct de vedere al rezultatelor. Iordănescu însă pare complet depășit, actualul antrenor neputând să se ascundă la nesfârșit în spatele faptului că are o arie de selecție limitată (lucru altfel cât se poate de real). Totuși, cele 430 de minute fără gol primit și lipsa totală de idei în atac a naționalei i se pot imputa fără doar și poate și lui.

Dacă se va rata calificarea la turneul final, lucrurile sunt clare: Iordănescu va pleca de la cârma naționalei. Totuși există informații neoficiale conform cărora chiar dacă Keșeru&Co vor obține calificarea la turneul final, „tata Puiu” e tentat să se retragă. El știe că tricolorii nu pot face o figură frumoasă la Euro 2016 și preferă să rămână în memoria colectivă ca un salvator. Răzvan Burleanu, președintele FRF, îl susține oficial în continuare, însă e la rândul său conștient că nu reprezintă o soluție pe termen lung. Astfel, dacă Iordănescu își va exprima dorința de a părăsi lotul, șeful Federației nu va face absolut niciun efort să îl convingă să continue.

Cine vine?

Inevitabil, se pune întrebarea cine va fi înlocuitorul lui Iordănescu, fie că acesta va pleca acum sau după turneul final. Variante care să garanteze performanța nu există, mai ales în contextul în care sunt probabil maximum 50 de jucători care justifică o telegramă de convocare la lot. Soluția ideală este Mircea Lucescu, antrenor care are de luat o revanșă la națională și care nu mai poate emite pretenții europene reale cu Șahtior. Burleanu a încercat să îl convingă imediat după demiterea lui Pițurcă, însă în cele din urmă nu s-a ajuns la un consens. Probabil și acum va fi greu să se găsească un numitor comun, în condițiile în care „Il Luce” e plătit regește în Ucraina.

Varianta din străinătate

Cel mai probabil Răzvan Burleanu va fi nevoit să se uite „afară” pentru a găsi un tehnician care să se încadreze profilului cerut de fișa postului. Chiar dacă va avea handicapul faptului că nu cunoaște jucătorii, acest antrenor ar fi în afara oricăror speculații legate de parti-pris-uri, „pile și nepotisme” sau jocuri de culise. Un adept al transparenței totale, președintele FRF agreează o soluție de genul acesta, dacă se va încadra în buget.

Federația Română de Fotbal a fost la un pas să aducă un antrenor german de top în funcția de selecționer al României, înainte de numirea lui Anghel Iordănescu. Este vorba despre Bruno Labbadia (48 de ani), care le-a pregătit pe Bayer Leverkusen și pe Hamburger SV, în Bundesliga. Dezvăluirea a fost făcută de Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, în primăvara acestui an.

A fost în discuție și un antrenor străin, un german. Mircea Lucescu a fost obiectivul numărul 1, obiectivul numărul 2 a fost Anghel Iordănescu, iar noi aveam pregătită o variantă de antrenor străin, în cazul în care nu ar fi vrut domnul Iordănescu. Era vorba de Bruno Labbadia. Ne bucurăm, însă, foarte tare, că domnul Iordănescu nu ne-a refuzat și că a avut rezultatele pe care le-a avut. Nu era deloc un antrenor scump cum se credea, era fără angajament, l-am fi adus cu tot staff-ul său. A jucat Champions League, Europa League… Plus că vine și dintr-un jucător bun. Ă‚sta este idealul„, a declarat Vochin la vremea respectivă.

Mircea Rednic

Din campionatul intern, singura variantă sustenabilă ar fi Mircea Rednic, un tehnician care a avut aproape la toate echipele pe care le-a antrenat rezultate. Parcursul bun avut cu Dinamo în ultima jumătate de an e un argument în plus, mai ales că formația din Ștefan cel Mare părea fără busolă când a fost preluată de cel poreclit „Strâmbul”. De altfel, exact această poreclă ar putea să cântărească decisiv în scoaterea lui de pe lista scurtă, tehnicianul fiind în trecut acuzat că face anumite jocuri de culise. Burleanu nu vrea să plece la drum cu o astfel de persoană, iar declarația dată de „Puriu” după înscăunarea lui Iordănescu nu a făcut decât să îl îndepărteze de o posibilă colaborare cu actualul președinte al FRF.

Sunt de părere că domnul Anghel Iordănescu a fost o soluție bună până acum. De acum înainte eu văd alt selecționer. Cred că există soluții mai bune. M-a deranjat puțin că numele meu nu a fost luat mai mult în considerare după plecarea lui Victor Pițurcă„, spunea Mircea Rednic în urmă cu mai multe luni.


Olăroiu pare că s-a săturat de pribegie

Cosmin Olăroiu

Varianta la care Burleanu visează încă dinainte să câștige alegerile FRF. S-a vehiculat în campania sa pentru președinția Federației că Pițurcă va fi demis odată cu venirea noii conduceri la putere, iar numele lui Olăroiu a fost cel mai des folosit. Premisele în cazul acestuia sunt pozitive, având în vedere relația excelentă avută cu șeful FRF, dar și faptul că își dorește în sfârșit vizibilitate în Europa. În prezent la Al Ahli (din 2013), el pare să își dorească o nouă provocare, mai ales că financiar a ajuns la un nivel excelent. El ar putea alege astfel să părăsească gruparea din Dubai pe cai mari, având șansa în această toamnă să își adjudece Liga Campionilor Asiei.

Un alt argument în favoarea venirii lui Oli e reprezentat de faptul că el a fost în cărți în vară pentru venirea la Steaua. Inițial, Becali a lansat varianta unui cuplu cu Rădoi, cu tehnicianul care i-a dus pe roș-albaștrii în semifinalele UEFA în rol de manager general. Nu s-a ajuns la un consens, dar discuții au existat, iar Olăroiu ar fi vrut să se întoarcă în România și pentru a fi mai aproape de afacerile pe care le are în țară. 

Laurențiu Reghecampf și Dan Petrescu ar fi și ei doi tehnicieni de menționat când vorbim de națională, dar șansele ca ei să preia prima reprezentativă par acum reduse. Primul abia s-a implicat într-un proiect în Bulgaria, are un contract ferm, și marele dezavantaj de a avea în familie un agent de jucători despre care s-a discutat mereu că i-ar sugera anumiți fotbaliști pentru titularizare, în timp ce al doilea e destul de scump și fără rezultate în ultima perioadă.

În fine, ultimul care se poate gândi la națională este Gheorghe Hagi, singurul care a mai avut ocazia să conducă prima reprezentativă (2001). Antrenorul Viitorului a impresionat în ultima perioadă cu echipa pe care o conduce, însă Burleanu nu pare să îl considere, cel puțin pentru moment, o soluție viabilă. „Regele” a eșuat până la proiectul „Viitorul” peste tot unde a antrenat și are nevoie să obțină în următoarea perioadă rezultate care să îl certifice drept un antrenor potrivit pentru națională.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup