Partida cu Bosnia, la Drobeta Turnu Severin?
Distanţa mai mare de 60 de km faţă de cel mai apropiat oraş cu aeroport reprezintă principalul impediment.
Sosiţi la malul Dunării, reprezentanţii federaţiei au inspectat "Municipalul" severinean, în vederea amicalului pe care echipa naţională de tineret a României îl va disputa cu Serbia, pe 26 mai, de la ora 17. "Am decis să jucăm la Drobeta Turnu Severin şi din cauza faptului că la echipa naţională de tineret sunt mulţi jucători originari din zona Olteniei. Din acest motiv, România Under 21 a mai jucat în ultimii ani şi la Caracal sau Râmnicu Vâlcea", explicat Mircea Mihail, directorul de Organizare şi Protocol al FRF, o parte a motivelor pentru care selecţionata lui Emil Săndoi va juca pe "Municipalul" severinean, pentru renovarea căruia s-au alocat patru milioane de euro de la bugetul local.
Mulţumiţi de condiţiile găsite la stadionul de 20.054 de locuri, oficialii federaţiei vor analiza posibilitatea în care Dr. Tr. Severin poate găzdui şi una dintre partidele oficiale pe care reprezentativa lui Răzvan Lucescu le are programate în preliminariile pentru Campionatul European din Polonia şi Ucraina. Meciul vizat este cel cu Bosnia-Herţegovina, din 3 iunie 2011.
Până atunci, pe Stadionul "Municipal" va fi montat şi sistemul de turnicheţi pentru accesul spectatorilor, dar şi instalaţia de nocturnă, lucrări programate pentru anul acesta Astfel, dacă oficialii bosniaci vor accepta distanţa de 115 km dintre Drobeta Turnu Severin şi Craiova, cel mai apropiat oraş cu aeroport, partida se poate juca la malul Dunării.
"E un stadion european. Cu mici retuşuri, se pot disputa aici şi meciuri oficiale internaţionale. Eu o să propun federaţiei să ia în calcul şi Drobeta Turnu Severin pentru meciurile pe care prima reprezentativă le va disputa în campania pentru Europenele din 2012", a precizat Mircea Mihail.
În prezent, doar trei stadioane din România îndeplinesc condiţii pentru găzduirea partidelor oficiale ale echipei naţionale. Este vorba despre arenele "Steaua" din Bucureşti, "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj Napoca şi "Dan Păltinişanu" din Timişoara. FRF va solicita o comisie UEFA şi în vederea omologării stadioanelor "Ceahlăul" din Piatra Neamţ şi "Ion Oblemenco" din Craiova.
Din acest retur, Stadionul "Municipal" din Dr. Tr. Severin găzduieşte şi partidele pe care Universitatea Craiova le are programate pe propriul teren în Liga I.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Partida cu Bosnia, la Drobeta Turnu Severin?
















Eu zic sa jucam in " fashia gaza" e soare e frumos
mai bine jucati in dunare
)
foarte bine echipa nationala e a tuturor sa joace la severin aicea cel putin jucatori nu sunt injurati ca in bucuresti ,daca se joaca pe steaua sunt injurati jucatori dinamovisti si rapidisti daca joaca pe giulesti stelisti si dinamovisti bravo frf o gandire buna.
Bravo!
Chit ca sunt timisorean si mi-as dorii nationala pe "Dan Paltiniseanu" , de ce nu ar putea juca si pentru cei de la clisura, in fond nationala e' a ROMANILOR !!!
Hai Romania!
POLI campioana!!!