„Ne interesează foarte mult soarta lui, o dată la zece zile am trimis pe cineva pentru el”. Contra, între laude și „retușuri” pentru omul de la care are mari speranțe: „Chiar dacă dă goluri și pase de gol, vreau să văd asta!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

2018 e anul în care Cosmin Contra va încerca să obțină calificarea la EURO 2020 via Liga Națiunilor, iar selecționerul în vârstă de 42 de ani și-a creionat, deja, o strategie clară pentru restartul programat la echipa națională. Iar printre oamenii pe care „Guriță” pune bază se numără și Dorin Rotariu (22 de ani), cu condiția ca mijlocașul ofensiv de la Royal Mouscron să-și rezolve marea problemă a carierei.

Cumpărat de Club Brugge de la Dinamo cu două milioane de euro, nepotul lui Iosif Rotariu nu a reușit să se impună la fosta campioană a Belgiei, motiv pentru care a fost împrumutat la Royal Mouscron, fosta echipă a lui Mircea Rednic. Aici, Roti are evoluții apreciate de jurnaliștii belgieni, dar și de Cosmin Contra.

Un antrenor aspru, fostul fundaș dreapta e mulțumit de cifrele bune ale lui Rotariu, care a strâns opt goluri și trei pase de gol în 23 de meciuri, dar vrea mai mult de la mijlocașul ofensiv. Concret, „Guriță” își dorește ca fostul dinamovist să nu mai aibă atât de multe momente în care dispare din joc: „Ne interesează foarte mult soarta lui Roti și a lui Chipciu și o dată la zece zile am trimis pe cineva în Belgia pentru ei. Rotariu, chiar dacă dă goluri, i-am spus și lui, are moment în care dispare din joc. Are calitate foarte mare, dă goluri, pase de gol, dar vreau să văd mai multă concentrare! E tânăr, dar trebuie să-și dorească mai mult. Și asta îi cerea și Mircea Rednic când era antrenor”, a spus Contra, pentru Telekom Sport.

De altfel, Rotariu a prins lista stranierilor convocați pentru meciurile amicale cu Israel (24 martie) și Suedia (27 martie).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…