INTERVIU | Ovidiu Hoban a primit de la soție un parfum de ziua lui, apoi a câștigat Cupa Ligii cu Hapoel Beer Sheva: „Am avut un an de vis. Fotbalul din Israel e peste cel din România”. Susținere totală pentru Daum: „Unul din cei mai buni antrenori cu care am lucrat!”

INTERVIU | Ovidiu Hoban a primit de la soție un parfum de ziua lui, apoi a câștigat Cupa Ligii cu Hapoel Beer Sheva:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Interviu de Alexandru Iordache

Ajuns la 34 de ani chiar săptămâna aceasta, pe 27 decembrie, Ovidiu Hoban este, probabil, fotbalistul român al anului, dacă ne raportăm la performanțele realizate în 2016. A câștigat titlul astă-vară în Israel, iar miercuri, 28 decembrie, la o zi după ce și-a serbat ziua, a obținut și Cupa Ligii. Este titular în națională, s-a calificat în faza eliminatorie a Ligii Europa dintr-o grupă absolut infernală, din care au plecat acasă englezii de la Southampton și italienii de la Inter Milano. Pe 16 februarie 2017, urmează următoarea mare încercare: primul tur din „16″-imile Ligii Europa, cu Beșiktaș Istanbul. A jucat în toate cele trei partide ale României la Euro 2016 (integralist cu Franța, intrat la pauză cu Elveția și titular schimbat după prima repriză cu Albania), dar acesta probabil că nu e un capitol de care Ovidiu să-și amintească foarte mulțumit.

ProSport a stat de vorbă cu fotbalistul chiar înainte de schimbarea anului și a descoperit un om cu capul pe umeri, încântat de ceea ce a realizat în 2016 și care nu-și dorește de la 2017 decât sănătate, pentru a putea continua munca.

Hoban spune că, în acest moment, Hapoel Beer Sheva, echipa sa (lider autoritar în Israel, cu 7 puncte avans față de următoarea clasată, Maccabi Tel Aviv, după numai 15 etape), ar câștiga titlul și în România, pentru că fotbalul din Israel l-a depășit pe cel românesc în valoare. Jucătorul îi dă credit total germanului Christoph Daum la națională, criticându-i pe cei care-l contestă, și afirmă chiar că acesta e unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-a întâlnit în carieră.


ProSport: Ovidiu, ce cadouri ai primit marți, de ziua ta?
Ovidiu Hoban: Parfum de la soție (râde) și cel mai frumos cadou – câștigarea Cupei Ligii, miercuri seară, cu echipa mea de club, Hapoel Beer Sheva.

Cum a fost 2016?
Un an de vis. Prin multă muncă s-a făcut o performanță extraordinară: campionat cu Hapoel Beer Sheva, Cupa Ligii, participări în Europa – calificare în primăvara europeană, cu șanse reale de a merge mai departe, lucruri nemaintâlnite până de curând la acest club.

E clar că aveți șanse mari la câștigarea titlului și anul acesta în Israel. Pe ce loc s-ar situa Hapoel în campionatul nostru?
Da, într-adevăr avem șanse mari, consider că suntem cea mai bună echipă din Israel. Am avea șanse mari să câștigăm și campionatul în România. Consider că fotbalul din Israel este peste fotbalul din România.

Trecem la naționala României. Ce șanse de calificare la Mondiale crezi că mai avem? Se vorbește că germanul Daum nu prea este potrivit pentru naționala noastră pentru că nu cunoaște fotbalul românesc și dedesubturile sale.
Nu știu ce dedesubturi sunt, nu înțeleg de ce naționala nu este susținută așa cum trebuie, atâta timp cât mai avem șanse matematice. Pot să zic că, practic, avem 6 finale, le putem câștiga pe toate și ne calificăm. După aceea putem fi criticați și nesusținuti, dar deocamdată mai avem șanse și naționala trebuie susținută. Despre domnul Daum pot să spun că este un antrenor foarte bun, cu experiență, și un profesionist desăvârșit. Din păcate, are nevoie de timp, dar cred că o să realizeze tot ceea ce și-a propus pentru că este un antrenor foarte ambițios. Este unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat vreodată.

Dintre colegii tineri de la națională, pe care îl vezi având cele mai mari șanse să ajungă un fotbalist de înalt nivel?
Toți tinerii care au ajuns la națională au potențial, toți au șanse mari să ajungă la un nivel foarte bun.

Scandalul de dopaj în masă în urma căruia sportivii ruși au fost interziși la Olimpiadă se îndreaptă spre ideea de a muta Cupa Mondială din 2018, din Rusia, în altă țară…
Sincer, este prima oară când aud așa ceva, așa că nu am ce spune, doar că nu mă deranjează ca Mondialul să se țină în Rusia.

Ce părere ai despre scandalul dintre echipa lui Becali și Armată, pentru brandul Steaua?

Nu mă interesează situația Stelei, este problema lor, să facă ce vor.

 

Cum îți explici că fosta ta echipă, Petrolul Ploiești, evoluează în Liga a 4-a cu 6.000 de spectatori plătitori la fiecare meci, iar Steaua joacă în cupele europene cu 1.000 de spectatori ?
Petrolul are un spirit care va merge în continuare indiferent de situație. Îmi aduc aminte cu drag de timpul petrecut acolo. Suporterii din Ploiești creează o atmosferă extraordinară. Și datorită lor am avut performanțele pe care le-am avut. A fost o onoare că am evoluat acolo.

La Petrolul l-ai avut antrenor pe Contra. S-a pomenit despre aducerea lui la Dinamo, după venirea lui Mutu în conducere.
Contra este potrivit, tânăr cu ambiție și un profesionist. Dinamo are niște suporteri fanstastici, una din cele mai frumoase galerii de la noi din țară.

Ce-ți propui pentru 2017?
Sănătate, ca să pot munci la fel de mult ca în 2016!

 

Matei Udrea / Redactor
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen