Hagi vs Răzvan: Fotbalul românesc se rupe în două!
Numărul celor care îl atacă pe selecţioner se înmulţeşte, dar
Lucescu jr are şi el partizanii săi. Gică Popescu a intrat în luptă
alături de Hagi în corul contestatarilor. De cealaltă parte stau
oficialii FRF sau nume precum Nicolae Badea (foto) şi Narcis
Răducan.
"Dacă noi ne permitem să-l atacăm pe Răzvan, suntem făcuţi varză!
Şi suntem oameni cu peste 200 de selecţii la echipa naţională!", a
răbufnit "Baciul". Fostul fundaş a continuat apoi: "Eu pledez
pentru continuitate. Dacă el nu crede, nu mai are rost să rămână!
Nu poţi să spui după o înfrângere că nu avem valoare, pentru că
transmiţi un mesaj negativ echipei".
Printre vocile care s-au situat de cealaltă parte a baricadei faţă
de Hagi sau de Popescu s-a aflat şi Nicolae Badea. "Răzvan este un
profesionist şi ştie foarte bine ce misiune are ca selecţioner. Pe
de altă parte, atunci când Hagi emite o părere, trebuie să
reflectezi asupra ei. Vizavi de relaţia dintre Dinamo şi selecţia
de la echipa naţională, poate sunt subiectiv atunci când spun că
poate Răzvan nu a fost mereu obiectiv", a spus oficialul
dinamovist.

Hagi vs Răzvan: Fotbalul românesc se rupe în două!
















cand este vorba de fotbal ..nu ai cum sa-l contrazici pe hagi. Pacat ca atunci cand hagi a fost antrenor a pus niste reguli dupa mine normale ..fara presedinti ..patroni ..etc in avionul nationalei ...atunci si-a atras antipatia multora ... si din cauza asta nici nu a reusit.Dar daca ar fii intr-o echipa care-l sustine 100% ar face treaba buna :).
Se pare ca presa romaneasca alaturi de oficialii romani fac eforturi disperate in a ne comvinge ca suntem intradevar tampiti.
Imberbul asta de Lucescu, de cand a venit la Nationala, se poarta ca un copil razgaiat care a primit o jucarie la scoala si o vrea acasa, nu exista, in mintea lui cel putin, interes national, ci doar poza lui tembela iar cazul Costea ca si cazul Mutu, 2 cazuri inventate de el, ca si cazul Tanase mai nou sunt relevante. Iar cand cineva a incercat sa il prinda de mana si sa ii explice ca echipa nationala nu e jucaria lui a inceput sa ne faca retardati, labili psihici, prosti, neputinciosi, evident el intrand, dupa propria parere in alta categorie...
rezultatele si imaginea de ansamblu ne spun insa mereu si mereu acelasi lucru: omul e prost ingramadit!
Iar cand cineva a incercat sa il prinda de mana si sa ii explice ca echipa nationala nu e jucaria lui a inceput sa ne faca retardati, labili psihici, prosti, neputinciosi, evident el intrand, dupa propria parere in alta categorie...
rezultatele si imaginea de ansamblu ne spun insa mereu si mereu acelasi lucru: omul e prost ingramadit!
Vrei bani?
www.ponturipariurisportive.ro
PLEACA JUNIORULE, esti un copil rasfatat, valoarea ta este 0 si ca antrenor si ca jucator
cat timp va fi cancerosul si manjitul de sandu blatistul de dragomir sarpele de lupescu nu va fi adus un antrenor capabil si cu onoare pt ca cei care ar putea sa-l aduca nu cunosc acest cuvant-onoare- pentru ei cuvantul magic este - smecher, mincinos- gunoaiele din fruntea federatiei trebuie sa dispara pana atunci mi se rupe ce se int cu nationala chiar nu ma mai uit sa piarda toate cu acest antrenor varza vai de capul lui de rom.
Mucea e o rusine, iar imbecilii care il sustin, nu vad ca face selectia in bataie de joc? nu vad ca omul este un looser semidoct cu basini de baiat citit? boul se uita la casete doar pt a vede cum se agita un antrenor pe banca, nu pentru a pregatii meciurile...e prea prost sa intelega ca nu agitatia de pe marginea terenului te face antrenor. arata ca un copil de 3 ani pe care parintii idioti l-au imbracat la costum, l-au dat cu gel si l-au dus la o nunta ieftina..o rusine
Problema nu este rezultatul previzibil cu Franta, ci celelalte puncte pierdute aiurea. Acolo si-a demonstrat calitatile de looser.Daca luam punctele cu belarus, cu albania, etc, poate ca era alt moral si jucam altfel cu franta. Nu trebuia sa accepte daca stia ca nu e in stare. Este tipul de antrenor pentru echipe mici. Nu o sa faca niciodata perfomante la echipe mari. Se mai da si obosit, ca n-are weekend-uri. Pai parca asa a ramas si dupa meciul cu belarus, o saptamana sa se relaxeze pe la metz. Greu cu gandirea, de la gel i se trage.
http://www.manager league.com/index.pl?ref=350385
COPIAZA LINKUL IN BROWSER SI STERGE SPATIUL DINTRE MANAGER SI LEAGUE
cel mai tare
manager online ...incearca si tu, iti faci o echipa (dinamo ,steaua,real..etc)
si promovezi cu ea , cumperi jucatori ,iti maresti stadionul , joci in Champions League.
Peste 50 000 de echipe , 6 divizii pe fiecare tara , o etapa la 12 ore intr-un campionat exceptional de fotbal management.
Te inscri si joci gratis. JOIN!!!
Normal, ce-ar vrea Hagi? Sa vina selectioner unul care sa aduca la Nationala doar jucatori impresariati de mucegaitii frati Becali. Doar n-om fi asa prost sa nu ne dam seama ca asta se incearca! Sa mai stea in banca lor semi-analfabetii de makedoni, ca ne-am saturat de selectioneri stelisti si becalioti!