Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Nationala | Fundaşul dreapta s-a accidentat după un duel aerian
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Ghinioanele se ţin scai de Steaua! Ogăraru are entorsă şi ratează meciul contra Craiovei!

Veşti proaste pentru Dorinel Munteanu şi Steaua. Ogăraru, revenit printre tricolori, după întoarcerea de la Ajax în Ghencea, a suferit o accidentare urâtă în minutul 22 al amicalului dintre România şi Georgia.

La un duel aerian, fundaşul dreapta a căzut greşit şi a acuzat dureri foarte mari la gleznă. din câte se pare, este vorba de o entorsă, care foarte probabil îl va ţine pe idolul Peluzei Sud departe de meciul din campionat împotriva Craiovei.

Vom vedea care sunt şansele ca "Ogă" să evolueze în Liga Campionilor, în disputa de săptămâna viitoare, de la Munchen. Mâine se va stabili exact natura accidentării şi perioada de repaus.

Internaţionalul Stelei a fost schimbat de Piţurcă cu fundaşul campioanei, Panin, care debutează astfel în naţională. Fundaşul Stelei a fost transportat la spitalul de urgenţă unde i se va face o radiografie pentru a se afla cât de gravă este accidentarea.

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 17 comentarii
Comentează
  • foarte bine=))

  • ura, fiti fericiti! poate asa sa fie vreo sansa sa bateti steaua.

  • nu va bucurati de raul altuia,prazarilor ! golanski e la fel de bun ca si ogararu ! juvetilor,puteti sa-l bagati si pe suca si pe veta'n poarta ca tot o furati ! mai zambiti cand fulgera ?

  • ==>peste 50 de canale tv romanesti, peste 40 de canale de sport, peste 60 de canale tv de muzica etc. toate le gasiti pe: tv4all.ucoz.net

  • pt 'nume autor'-vezi cum a jucat ultimul meci si cate pase gresite a dat de m-a disperat..golanski e mult mai bun si mai sigur..ca nu arunca tare mingea din out e altceva, dar prefer polonezul..din pacate inca se mai baga jucatori pe relatii si nu pe competivitate-cat a fost laca si a venit ogararu, foarte putin a prins echipa pawel

  • @leo ogararu a fost unul dintre cei mai constanti jucatori ai stelei in ultimul timp,unul dintre cei mai buni de pe teren. "finutzul", cum i-ai zis tu, nu a facut gafe.probabil e inutil ce spun pentru tine si asta pentru ca el e finul lui lacatus...si atat.golanski nu a jucat pentru ca a fost accidentat, apoi era in program de recuperare.acum nu mai e laca,laca ar fi fost mai bun pawel de ce nu l-ar fi folosit?

  • e pacat imi pare rau un om de caracter pe care olandezi de la ajax nu l-au inteles,e normal sint niste increzuti si nu au intodeauna motive, se vede ce ***** a devenit ajaxul de citiva ani ,sper ca steaua sa-si revina ar fi pacat pentru munteanu el a facut-o pe cfr ,nu andone,el a facut rezultatele in intertoto si doar un arbitraj contra a facut sa nu se califice in uefa, deci rabdare cu dorinel dati-i jucatori care-i cere, vindeti-l pe radoi si steaua va asigur va fi din nou o echipa de top in europa

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
195
87
60
58
55
BusinessMagazin.ro
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTOLocuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO

Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.

Un angajat Dacia din Maroc câştigă de două ori mai puţin faţă de...
Acasă la Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
CSID.ro
10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)10 rochii super-sexy pentru Ziua Îndrăgostiţilor (22:00)

Pentru că se apropie Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor, probabil că îţi doreşti o seară specială...

09/02/12 Vă este foame mereu? Mergeţi la medic pentru măsurarea...
În jurul lumii: experienţe intense în 2012 (22:00)
Apropo.ro
Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?

Xenia Ciumiceva, iubita campionului mondial de Formula 1 - Fernando Alonso, apare pe un site cu escorte de lux....

Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!
Prezentatoare TV, muşcată de faţă de un câine (Video)
ProTVMagazin.ro
Cum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncăCum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncă

Româncă Sabina lucrează în domeniul filmelor pentru adulţi sub numele de Sabina Blue. Iată scene de making of...

Romanca Elena, desemnata cea mai sexy actrita XXX de pe internet
Serialul în care toată lumea face sex explicit! (scene de making of)
Sexgen.ro
Ponturi pentru masturbarea masculinaPonturi pentru masturbarea masculina

Barbatii nu sunt foarte inventivi cand vine vorba de masturbare.

Dimensiunea medie a penisului a fost stabilita oficial!
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal
Showbiz.ro
Gemma Massey, cea mai bine plătită siliconatăGemma Massey, cea mai bine plătită siliconată

Contează că este operată sau ce ştie să facă în pat?

5 lucruri pe care nu le stiaţi despre Adina (Heaven)
Puicuţele Nuts te invită la joacă în pat
Descopera.ro

				
				A fost creată tehnologia revoluţionară ce ne permite să spunem adio bateriilor				
			A fost creată tehnologia revoluţionară ce ne permite să spunem adio bateriilor

Cercetătorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o nouă...

Enceladus, satelitul lui Saturn, în chip de "lună nouă"...
Un toiag la bătrâneţe? De ce nu un baston hi-tech?
Tare.ro

				
				Domnisoara... ia mai apleaca-te odata! (02:40)				
			Domnisoara... ia mai apleaca-te odata! (02:40)

 O brazilianca i-a innebunit pe toti cand s-a aplecat

Hai in pat... ce mai stai? (00:13)
Fratele negresei cu scortisoara a damblagit si el! (03:40)...
Travel.Descopera.ro
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice

La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de...

Qutb Minar – minaretul din Delhi
Roma artistică
OneMagazine.ro


De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA

Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea...

Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Top vedete cu cel mai frumos posterior