EXCLUSIV | Contra, omul potrivit, la momentul potrivit! „Guriță” continuă să impresioneze cu naționala și e lăudat din toate părțile: „A făcut schimbări foarte bune, e foarte important!”

Redactor:
Andrei Pal
EXCLUSIV | Contra, omul potrivit, la momentul potrivit!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viorel Moldovan, fost antrenor al naționalei de tineret și al celei mari în mandatul lui Anghel Iordănescu, a pus „lupa” pe prestația tricolorilor din meciul cu Finlanda. Elevii lui Cosmin Contra au învins formația nordică cu 2-0, după golurile marcate de Manea și Deac. Moldovan a vorbit despre suflul nou adus de „Guriță” și despre ce jucători a remarcat.

România a învins Finlanda la Ploiești, cu 2-0, după ce Cristian Manea (37) și Ciprian Deac (61) au marcat și Moldovan spune că succesul a fost obținut în mod relaxant. Viorel Moldovan a participat cu echipa națională la ultima ediție a CM la care tricolorii au fost prezenți, în 1998, în Franța. Fostul atacant a vorbit despre ceea ce-i face pe tricolori să arate altfel în mandatul lui Contra și a scos în evidență câțiva jucători tineri care s-au remarcat în cele două meciuri, cu Chile și Finlanda.

„Nu am avut mari emoții fiind un amical, reușit din partea noastră, o victorie obținută relaxant, chiar dacă ritmul nu afost intens, circumstanțe sunt, fotbaliștii sunt la sfârșit de sezon. Cosmin a adus agresivitate, dorința de a câștiga. Jucătorii au altă atitudine, se pare că le vorbește pe limba lor și e foarte important. A făcut schimbări foarte bune, mă refer la tineri, rulați în amicale ca să vadă potențialul fiecăruia. Am văzut unii care pot crește mai mult și să ofere satisfacții”, a spus Viorel Moldovan, la ProSport LIVE.

George Pușcas, Alexandru Cicâldău, Cristi Manea și Alex Mitriță au fost remarcații lui Viorel Moldovan: „Pe Pușcaș l-am debutat eu la U21, era sub vârstă cu doi ani, am avut și trei, chiar patru ani o echipa mai tânără. Calificarea era deja compromisă am luat decizia de a credit tinerilor. Nedelcu avea vreo 17 ani. George e un atacant de calitate, simte foarte bine golul, are fler în fața porții. Chiar dacă joacă într-un campionat puternic, în Italia, trebuie să mai progreseze, și să se impună ca un veritabil număr 9. Are vârsta, are calități

Cicâldău e interesant, profil interesant în zona mediană. Mitriță, pase între liniile adversarilor, crează superioritate. Progres din partea lui Manea, acolo în banda dreaptă”, a mai spus Moldovan, la ProSport LIVE.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen