Două certitudini: amical cu Uzbekistan și meci de inaugurare cu Franța!** „Singura pierdere e că nu mai vine Messi”

Două certitudini: amical cu Uzbekistan și meci de inaugurare cu Franța!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, este decis să nu accepte soluția
de compromis propusă de omologii argentinieni, de rejucare a
amicalului la o dată ulterioară, ci să ceară la FIFA despăgubiri de
peste 2 milioane de euro din partea sud-americanilor.

„Președintele Federației Argentiniene mi-a trimis o
scrisoare vineri seară prin care mi-a explicat că fotbalul lor
trece printr-o serie de schimbări, însă nu aveau dreptul să anuleze
acest meci. Ne-au propus o rejucare a acestei partide la o dată
ulterioară, însă normal ar fi să nu acceptăm. Inaugurarea va avea
loc la partida cu Franța, iar biletele cumpărate rămân valabile. Pe
data de 10 august vom juca un amical cu Uzbekistan.

Din perspectiva suporterilor, singura pierdere este Messi. Bravo
lui pentru atitudinea de a cere ca Argentina să vină la București.
O să le cerem despăgubiri de peste 2 milioane de euro, nu suma
contează, ci satisfacția de a câștiga un proces. Românii vor avea o
satisfacție mult mai mare să asiste la o inaugurare într-un meci cu
Franța”, a spus Sandu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Șeful Casei de Pensii a spus ADEVĂRUL. Cel mai important detaliu despre RECALCULAREA PENSIILOR
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz