Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Nationala | Răzvan Lucescu este tranşant
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

"Cu această atitudine, nu ştiu când va mai juca Stancu la naţională!"

Antrenorul echipei naţionale, Răzvan Lucescu, a declarat că tricolorii trec printr-o perioadă foarte grea şi că trebuie găsite soluţii viabile pentru a forţa calificarea la Euro 2012. Referitor la meciul echipei B, Răzvan a spus că existenţa acestei selecţionate este importantă pentru tinerii jucători, care se pot obişnui cu ideea de echipă naţională. Lucescu Jr a remarcat faptul că Italia B a reprezentat un adversar puternic şi bine aşezat în teren, chiar dacă echipa României a fost mai tehnică.

"Naţionala trece probabil prin cea mai dificilă perioadă a sa şi trebuie să găsim soluţii viabile pentru a ne califica la Euro 2012.Această selecţionată este importantă, pentru că se obişnuiesc cu meciurile internaţionale. Mă uitam la ei şi am văzut că erau timizi în primele minute. Se obişnuiesc cu tricolorul, se obişnuiesc să joace pentru naţională. Vremea nu ne-a ajutat, dar s-a văzut că am întâlnit un adversar puternic şi bine aşezat în teren, chiar dacă noi am fost mai tehnici", a declarat Răzvan Lucescu.

În ceea ce priveşte situaţia lui Bogdan Stancu, care s-a retras de la lot, invocând o accidentare, Lucescu Jr a declarat că e convins că jucătorul a avut probleme reale. Cu toate acestea, Răzvan a spus că dacă nu ar fi aşa şi Bogdan Stancu a lipsit, atunci nu este ceva normal.

"Eu am avut o relaţie corectă cu domnul Argăseală şi cred jucătorul chiar a avut probleme. Dar, daca nu a fost accidentat, nu mi se pare normal ca el să fi lipsit şi cu această atitudine nu ştiu dacă va mai juca la naţională şi vor exista momente când Steaua va avea nevoie să fie la naţională", a declarat după meci Răzvan Lucescu.

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: razvan lucescu, romania,
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 17 comentarii
Comentează
  • ma voi sunteti intregi la minte? pt ce sa vina la nationala.italienii au venit cu jucatori din divizia a 3 si parlitul asta de razvan vrea jucatori de la echipe care trag la titlu.
    INTREBARE:de ce nu au venit italienii cu balotelli sau jobinco?
    RASPUNS:nu ii lasa intersi juventus,toti isi vad interesul.
    asa ca lasati textele ca nationala nu se refuza.ganditi logic.
    plus de asta razvan nu prea le are ca selectioner.trebuia sa ramana la brasov,facea treaba mai buna

  • bai eu sunt becali oieru oierilor nu imi dau miei la nationala pai ce lucescu plateste el salariu lui stancu poate ma enervez si il pun pe lucescu ciine de paza la stina mea

  • m-am convins de marele lucescu...il defineste un singur cuvant frustrerea...sa nu il chemi pe stancu la nationala sa joci cu mara si surdu eminentza cenusie a sportului rege...

  • Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
    Detalii cu privire la oferta la Mail :
    mirajulnaturii@yahoo.com
    NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
    http://mirajulnaturii.shopmania.biz/about.html

  • PAI DE CAND ESTI LA NATIONALA TE-0AI CAM URATIT NU TI SE PARE STANCU ESTE BUN SURDU LA FEL NUMAI TU NU STI SA SELECTIONEZI TE-AM RESPECTAT INTOTDEAUNA DAR GATA S-A TERMINAT PARCA AI AVEA 60 DE ANI NU 40 CE TOT FILOZOFEZI ATATA MAI DA-NE PACE LA NAIBA IN PUI MEI

  • pai daca Stancu ti-a facut asa ceva inseamna ca asha meriti............deja nu mai ai credibilitate printre fotbalistii de la noi si nici printre oamenii din fotbalul din tara............bine ti-a facut Stancu, asa trebuie sa-ti faca si altii.esti un nimeni esti cel mai PROST din curtea scolii

  • d-le Lucescu ati dat-o in prea multa filozofie ,aceasta functie v-a creat false impresii de mare specialist ,imim pare rau ca trebuie sa o spun eu sunt un vechi suporter dar si adevarat al Rapidului si totodata simpatizant alt tau ,revin-o la pragmatismul de alta data si nu uita diferenta dintre teorie si practica

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
666
165
120
115
85
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie