Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Nationala | Adrian Mititelu e supărat pe selecţioner
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

"Ce ai cu oltenii?"

Adrian Mititelu a reacţionat vehement în momentul în care a aflat că Florin Costea nu a fost reţinut în lot pentru partida de aseară.„Giuvaerul” Craiovei, aşa cum este poreclit atacantul în vârstă de 24 de ani al Universităţii, golgeterul la zi al campionatului, nu a fost nici măcar rezervă la partida de debut a noului selecţioner pe banca României. Răzvan Lucescu a hotărât să îl trimită în tribună pe Costea, alături de un alt oltean, portarul Mircea Bornescu, dar şi de Mihai Neşu, George Galamaz şi Răzvan Pădureţu.
Decizia selecţionerului a venit însă ca un trăsnet pentru patronul echipei din Bănie care a lansat vorbe dure la adresa acestuia. „E o batjocură să nu îl păstrezi pe Costea nici măcar rezervă! Familia Lucescu are ceva cu oltenii!”, şi-a început Mititelu tirul de acuze la adresa tehnicianului. „Dacă juca la Dinamo, la Rapid, la Steaua sau la Braşov  nu era nici o problemă, aşa nu joacă. Cum să joace Dănciulescu sau Niculae şi să nu joace Florin Costea? ”, a mai tunat patronului Universităţii.

Balaci a vrut să se convingă

Ilie Balaci, managerul general al Universităţii Craiova, a vrut să aştepte startul partidei pentru a se convinge că Florin Costea nu a fost păstrat în lotul de 18 pentru meciul cu Lituania. „Nu vreau să comentez până nu sunt sigur. Cred că este doar un zvon, aştept startul partidei pentru a mă convinge”, a declarat Balaci pentru ProSport. Contactat după anunţul oficial, Balaci a comentat cu regret: ”Vă daţi seama că nouă, celor de la Universitatea, nu ne cade bine că Florin Costea a fost lăsat în tribună. Acum el trebuie să demonstreze în meciul cu Vaslui că are caracter puternic şi să arate tuturor că este un mare fotbalist.”


Am auzit că Lucescu are ceva cu oltenii încă de la partida Craiova – Rapid din 1999, atunci când giuleştenii au pierdut campionatul
 Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova

Costea şi Bornescu au fost plimbaţi prin cantonamente înaintea unui meci important al nostru cu FC Vaslui
Ilie Balaci, manager Universitatea Craiova

















 

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 87 comentarii
Comentează
  • Pana o fost omu vostru (piturca) nu ai avut nimic de comentat. Daca joaca bine la voi nu inseamna ca s-a acomodat si la nationala. Ai rabdare blatistule, tradatorule, spagarule, curvva mica...

  • in primul rand un fotbalist trebuie sa aiva caracter....cred ca baiatul asta, costea,care valoreaza ceva,circa doua roabe de praz nu este indispensabil echipei nationale.si mititelu la fel nu poate face presiuni asupra selectionerului pt ca nu-l plateste el el nu-si poate conduce propria echipa si in plus face si blaturi,ex.cu steaua,.....l-am injurat pe razvan lucescu zilnic in ultimele 2 saptamani dar acum i-i dau dreptate

  • si-a batut tzigganull de lucescu joc de noi, fmm lui !!!! eu totusi sper sa demonstram ca suntem niste caractere tari si o sa trecem peste asta si o sa batem pe vaslui. Florine si Mircea, nu va faceti griji, pt multi din olteni din ROmania, voi sunteti idolii nostrii.. si-asa nationala romaniei e de cacao azi; nici nu -ti mai vine sa te uiti la ea. inainte bateam la scor echipele mici. acum abia i-am batut pe aia ieri!!!!

  • Dupa parerea mea s'a porcedat excelent cu Costea ... trebuie sa munceasca daca vrea sa faca ceva pentru ca talent are mai mult decat multi din cei 11 de aseara dar daca nu munceste nu are cum sa ajunga fotbalist ... pt ca sa fin seriosi acum nu este dar e pe drumul cel bun cu multa munca ca doar asta ii mai trebuie... iar pentru cei ce ne injura ca suntem olteni mai bine va intrebati daca nu aveti cumva si voi niste sange din asta in voi ...multa bafta si Forza Stiinta

  • Bah cine * mea e Costea asta ? Ce mare sclipire a fotbalului romanesc e el ? E doar un oltean umflat de presa !

    Ce * mea va umflati asa ma ? Parca Craiova ar fii Barcelona asa va agitati ? Ma * pe voi si pe orgoliul vostru augmentat de lipsa de rezultate si frustrarile nelimitate !

    Bai frate parca oltenii ar fii o supraspecie ! Ei au atins apogeul conditiei umane si numai ei merita tot ! Fwtu-va muma-n gât !!

  • acesti lucesti sunt niste nesuferiti
    asa cum este umflat Costea de presa asa si lucesti
    razvan stie sa vorbeasca dar fotbal mai putin, o sa vedeti

  • cat fotbal poate sa stie unul care a jucat la Dinamo in generatia anilor 70 ?
    l-au mancat pe Dobrin, toata lumea vorbeste de lucesti
    mai dai in """" mea de inchistati ca sunt, ala senirul a reusit si el o performanta notabila in pragul pensionarii

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
666
165
120
115
85
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie