Bucur şi Apostol, testaţi în prima echipă
Ultimul antrenament dinaintea plecării spre Lituania, unul închis până spre final presei, a fost un bun prilej pentru selecţioner pentru a încerca şi alte variante în formula de start de mâine.
Răzvan Lucescu a testat ieri doi jucători noi în echipa pe care vrea să o trimită pe teren cu Lituania. Locul lui Tiberiu Ghioane, mijlocaşul revenit la prima reprezentativă după o pauză de patru ani, a fost luat joi de Iulian Apostol, în timp ce în atac Ciprian Marica a fost înlocuit de Gigel Bucur, vârful lui Poli Timişoara. Totuşi, experienţa mult mai mare pe plan internaţional a lui Ghioane pare să cântărească decisiv în alegerea lui Lucescu.
În ceea ce priveşte cuplul de atacanţi, el pare să fie format tot din Dănciulescu şi Marica, discuţia pe care selecţionerul a avut-o cu cei doi la finalul sesiunii de pregătire întărind această idee.
La finalul antrenamentului, Răzvan Lucescu a dat asigurări că Dani Coman, Iulian Apostol şi Mirel Rădoi nu au probleme, fiind 100 % apţi.
Dinu Gheorghe, în vizită
Dinu Gheorghe, preşedintele clubului FC Braşov, echipă unde Răzvan Lucescu mai are contract pentru încă o etapă, l-a vizitat ieri pe selecţioner în cantonamentul de la Mogoşoaia. Acesta a venit la finalul antrenamentului, a discutat cu Răzvan doar câteva minute, le-a urat baftă atât lui, cât şi jucătorilor şi a plecat.

Bucur şi Apostol, testaţi în prima echipă
















va pricepeti si voi la fotbal..vai de capu vostru...ce-au facut costea si cu bucur la nationala cand au jucat? un mare nimic..mai ales costea..are deja 25 de ani..si inca joaca la craiova
Robert...nu te mai erija in mare specialist, ca nu esti!
In primul rand, Bucur a avut evolutii constante in ultimii ani, numaranduse printre golgheterii ultimelor editii...Costea are 24 de ani (16.05.1985) si este la al doilea sezon in prima liga. Despre meciurile lor la echipa nationala nu are sens sa vorbim, in fapt, despre meciurile echipei nationale, din ultima perioada nu putem spune lucruri pozitive...Indiferent ca este vorba de selectie de jucatori, tactica de joc, ...etc...totul a fost o BATAIE DE JOC!!!! NISTE IRESPONSABILI...au ajuns sa conduca destinele actualei generatii de jucatori si au facut-o doar dupa bunul lor plac.
Ai dreptate!! Costea nu merita sa fie titular in meciul asta, poate nici Bucur...si din pacate (pentru noi suporterii) lista este mai lunga. Important este ca Razvan sa vada la lucru cat mai multi fotbalisti si pana la campania viitoare sa "formeje" un nucleu de echipa.
cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar...