Aşa arată tricolorii în roşu!
După cum ProSport a anunţat încă de anul trecut, echipa naţională va aborda viitoarele preliminarii într-un nou echipament, care consemnează şi renunţarea la galbenul tradiţional.
Chiar dacă federaţia şi compania producătoare, Adidas, doreau ca
noul echipament să facă obiectul unei prezentări oficiale înainte
de meciul cu Israel, de pe 3 martie, mai multe fotografii ale
acestuia au fost
deja postate pe diverse site-uri. Cea mai mare diferenţă
între cel nou şi cel de până acum e reprezentată de culoare.
Aceasta este o nuanţă de roşu aprins, asemănătoare cu cea a
echipamentului spaniolilor.
Cât noroc vom avea în roşu?
Asocierea cu un nou sponsor principal, Ursus, a determinat
trecerea la culoarea roşie, una în care România a mai evoluat doar
episodic, până acum fiind percepută drept una ghinionistă şi, prin
urmare, ocolită. Culoarea secundară a noului tricou este galbenul,
dar acesta se regăseşte doar în cele trei linii de pe mâneci. Cel
mai important meci pe care România l-a disputat în roşu este cel
contra Suediei de la Mondialul american din 1994, care a consemnat
ieşirea din competiţie în sferturile de finală, după executarea
loviturilor de departajare.
Ultima dată când România a evoluat în roşu a fost în
amicalul cu Japonia (1-1), disputat în 2003
33 de
ani a evoluat în tricou roşu şi şort albastru România, între 1922
şi 1955, pentru ca între 1982 şi 1986 echipamentul să fie complet
roşu
48 de
ani a evoluat România în tricouri galbene în cursul existenţei
echipei naţionale

Aşa arată tricolorii în roşu!


















Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta numai la Mail:mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
http://www.petitieonline.ro/petitie-p66245048.html
Nationala in GALBEN
Romania in GALBEN
Mai bine in rosu. Poate asta ajuta si la schimbarea atitudinii jucatorilor in teren
vad ca unii chiar incearca sa faca o copie penibila dupa echipamentul spaniei...
cum sa schimbi traditia? toata lumea cand se gandeste la nationala indiferent ca o face la cea de azi sau la generatia de aur se gandeste la galben!
este simbolul nostru.
de ex: olanda mereu a jucat in portocaliu desi nu are nici o legatura cu steagul lor. pt ca ei respecta traditia...
parca se fac eforturi sa devenim din ce in ce mai penibil. bine ca nu are mai mult albastru sa jucam in culoarea spurcatilor ....asta mai lipsea!
iar terminatii care spun ca decat jocul conteaza ....este trist sa vezi cum unii se pi$a pe istorie pe traditie.
suntem cunoscuti in europa din 2 motive: hagi si tiganii. pacat ca distrugeti si ultimul simbol care il avem.
oricum de jucat nu jucam nimic si nu vom face nimic atata timp cat nu o sa avem jucatori la cluburile puternice ale europei si nu desculti la al hilal !
tricourile galbene ne mai aminteau de ce echipa aveam o data.
se vrea probabil la europene in 2012 sa fim spania II, satelitul lor.
rusine...
voi astia care spuneti ca nu conteaza culoarea ati innebunit? cum vei reactiona daca vei vedea franta in rosu? argentina de abia mai respira dupa criza si recesiunea prin care trece,dar nu isi vand spiritul, au ramas tot in alb-bleo. Brazilia nu e o tara bogata si a ramas in galben. unii apreciaza in ce a jucat maradona, pele,zico si multi altii. Noi nu dam 2 bani pe galbenul purtat de hagi. Te uiti la un campionat mondial/ european : patratele alb-rosii imediat zici croatia,portocaliu-olanda, in curand rosu-ursus! superb...
vb unui prieten: daca sponsorul olandei va fi berea lor de casa heineken nu vei vedea echipamente verzi...
sandu asta... in schimb nu ai voie sa faci specatacol pt ca se considera infractiune! astept ziua in care nu te vor lasa sa intrii cu steagul romaniei pe stadion de frica sa nu lovesti pe nimeni cu batul...