Adi Popa, dur la adresa danezilor: „Nu trebuie să îi ridicăm așa mult în slăvi, trebuie să ne facem jocul și să nu mai depindem de alții!” Care este fotbalistul de care trebuie să ne ferim

Redactor:
Andru Nenciu
Adi Popa, dur la adresa danezilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultima dată când România s-a calificat la un campionat mondial s-a întâmplat în 1998. Pe vremea aceea, Adi Popa avea doar 10 ani și urmărea fotbalul din spatele televizorului. Astăzi, mijlocașul care evoluează la Reading, își dorește o calificare cu echipa națională la Campionatul Mondial din Rusia.

Adi Popa este conștient de miza meciului de duminică, motiv pentru care acesta susține că victoria este soluția. „Din punctul meu de vedere, este un meci decisiv, deoarece ne aflăm într-o situație nu tocmai roz în grupă și avem nevoie de victorie neapărat. I-am studiat aproape în fiecare zi de când suntem aici, am studiat atât punctele lor slabe cât și punctele lor forte, știm foarte bine ce avem de făcut, iar cei care vor fi pe teren cu siguranță își vor îndeplini sarcina”.

Referitor la presiune, mijlocașul echipei naționale a susținut că trebuie să câștigăm împotriva tuturor, chiar dacă aceea echipă este Polonia sau Danemarca. „Nu este o presiune, oricum, și dacă am fi câștigat cu Polonia, tot ar fi trebuit să câștigăm duminică, pentru că  dacă vrei să ajungi la Campionatul Mondial, trebuie să mergi de pe primul loc. Acum, șansele de pe primul loc nu mai sunt așa mari, dar vor lupta pentru ele până la capăt. Pentru locul doi avem șanse reale și chiar sperăm să obținem la final calificarea„, a susținut fostul jucător al Stelei în cadrul unei conferințe de presă.

„Este important să vii la echipa națională cu un moral bun, aici nu ai foarte mult timp să te pregătești pentru un meci așa important”.

În ceea ce privește transferul său din această iarnă în liga a doua din Anglia, Adi Popa a susținut că  este în etapa de adaptare.
Eu sunt ok, din ce am vorbit și acolo, sunt în perioada de adaptare, voi începe să joc din ce în ce mai mult. Din punctul meu de vedere este o schimbare foarte benefică, un pas înainte și sper să îmi îndeplinesc și acolo obiectivele. Acum sunt la echipa națională și urmează un meci destul de important.

Stilurile de joc sunt destul de apropiate în ceea ce privește ce jucăm acolo (n.r în Anglia) și ce joacă Danemarca. Iar diferența între ce e aici și ce e acolo am mai spus-o, și la interviuri și la televizor, din punctul meu de vedere, este o diferență foarte mare între Liga 1 (din România) și chiar liga a doua de acolo (din Anglia)”.

Legat de dubla cu Copenhaga, din 2012, în urma căreia steliștii s-au calificat în primăvara eruopeană, Adi Popa a spus că a trecut mult timp de atunci și că mulți jucători s-au maturizat. „A trecut ceva timp, ei au mai progresat, Cornelius (n.r Andres Cornelius, FC Copenhaga) știu că era un „copil”, acum s-a mai maturizat, însă nu trebuie să îi ridicăm așa mult în slăvi, trebuie să ne facem noi jocul și să nu mai depindem de alții, ci doar de noi”.

Întrebat de cel mai periculos jucător din lotul Danemarcei, Adi Popa a afirmat că Eriksen, mijlocașul formației Tottenham Hotspur, este acela. „Eriksen este liderul lor, principalul pericol în partida pe care urmează să o disputăm”.

Echipa națională e României va întâlni duminică, de la ora 21:45, selecționata Danemarcei în cea de-a cincea partidă a Grupei E, în calificările pentru Campionatul Mondial din 2018.
 

 

Articol scris de Emma Bârsan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…