Matei Udrea despre dilema lui Ionuţ Lupescu: de ce-ar veni la FRF, de ce-ar pleca de la UEFA

23 ian 2018 3836 afişări Comentează şi tu Fotbal Intern
Matei Udrea despre dilema lui Ionuţ Lupescu: de ce-ar veni la FRF, de ce-ar pleca de la UEFA Cu două turnee Mondiale şi două Europene la activ, cu o semifinală de Cupa Cupelor şi opt ani în Bundesliga, apoi 6 ani de administraţie FRF şi 6 ani de UEFA, Ionuţ Lupescu chiar ştie în amănunt ce înseamnă fotbalul. În imagine, Lupescu în duel cu Paulo Rink, la Euro 2000, în România - Germania 1-1. Actualul şef al FRF nu ştie nici măcar ce jucători au reprezentat România atunci. FOTO: Mediafax

Nodul gordian al bătăliei pentru fotbalul românesc este, în 2018, mintea unui om: Ionuţ Lupescu.

Fostul internaţional, director al Comisiei Tehnice a UEFA începând din 2011, este văzut, de mulţi dintre membrii FRF, ca o soluţie optimă pentru a apropia fotbalul românesc de ceea ce ar trebui să fie – şi nu fără motive.

Întrebarea este dacă Lupescu va accepta. Răspunsul, pe care oficialul UEFA a declarat pentru ProSport, luni, că nu se grăbeşte să-l dea, îl ţine în fibrilaţii şi pe actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu.

Există argumente pro şi contra cu resorturi radical diferite. Ionuţ Lupescu nu pare azi, acum, convins să revină la Casa Fotbalului, de unde a plecat în 2011.

Dar niciodată nu se ştie.

De ce-ar pleca Ionuţ de la Nyon?

Acolo este un funcţionar foarte bine plătit într-o ţară liniştită, alături de el este familia care – spun sursele ProSport – n-ar fi foarte încântată ca Lupescu să revină în România. „Chiar îmi place ceea ce fac acum“, i-a mărturisit fostul internaţional reporterului ProSport luni seară, în timpul dialogului despre eventuala sa candidatură la şefia FRF.

Lupescu şi-a făcut un rost într-o organizaţie foarte bine structurată, şi-a consolidat o reputaţie, iar cândva, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ar putea spera la un pas înainte. Este tânăr, funcţia de secretar general al UEFA ar însemna, peste un an sau zece, infinit mai multă putere decât cea de preşedinte al FRF.

Drumul spre Bucureşti este, orice s-ar spune, riscant. Burleanu nu înseamnă nimic pe lângă Lupescu în fotbal. Nici ca expertiză, nici ca sonoritate. Dar, totuşi, deţine resursele. Grupul actualului şef al federaţiei a încolăcit electoratul care va vota pe 18 aprilie cu tentaculele beneficiilor şi ale ameninţărilor. Îşi jonglează alegătorii pentru care inventează funcţii plătite, îi duce în excursii deghizate în workshopuri, îi măguleşte cu vizite de lucru, îi copleşeşte cu limbajul de fag, cu romgleza activiştilor de tip nou.

Cum s-ar simţi Lupescu să ştie că el, internaţional care a jucat la Mondiale şi Europene, cu zeci de ani în fotbal şi cu o carieră mereu ascendentă, a fost învins de un domn paraşutat direct în vârful FRF, care atunci când a intrat pe uşa federaţiei nu ştia nici măcar numele jucătorilor din naţionala României?

Lupescu e agreat şi preferat la FRF, fără îndoială, de mulţi dintre membrii federaţiei. Însă ce urmează, dacă reuşeşte să câştige preşedinţia? Ce primeşte pe mână? Un buget de vreo 14-15 milioane de euro pe an, un fotbal dezorganizat şi aproape de colaps, Joma în loc de Adidas, programe de mucava dezvoltate din pix de noua conducere, grupuri de interese care sfâşie competiţia şi paralizează şansele de progres, o organigramă a FRF înţesată de neaveniţi, de oameni plătiţi să propage calomnii la adresa criticilor lui Burleanu. Ar fi enorm, enorm de muncă.

În buna tradiţie din România, imediat vor apărea contestatarii, înjurăturile, calomniile.

Colac peste pupăză, în ultimii ani, fotbalul din România a fost invadat tot mai mult de influenţele politice, pe care actualul şef al FRF s-a străduit să le încurajeze. Şi această coabitare va fi o provocare.
Concluzionând, raţiunea îi spune lui Lupescu să nu se bage într-o asemenea vâltoare tocmai acum, când drumul lui la UEFA, în liniştita Elveţie, curge lin spre stratosfera acestei organizaţii suprastatale şi foarte puternice.

De ce s-ar întoarce Lupescu la Bucureşti?

Eh, aici sunt alte argumente, şi cam toate sunt într-o doză mare subiective.

În mod clar, este Provocarea.

Poate că Lupescu s-a plictisit şi el, ca orice român care şi-a trăit adolescenţa prin cartierele prăfuite şi dezordonate ale Bucureştiului, de trenurile care vin la secundă, de aerul curat şi lebedele de pe Lacul Leman, de străzile curate şi pustii, de liniştea care face să-ţi ţiuie urechile, de procedurile perfecte şi de politeţea rece şi robotică a tuturor.

Nu sunt de neglijat aceste trăiri pe care numai un om plecat printre străini le poate înţelege. Lupescu a mai făcut o dată pasul în 1998, când a revenit din Bundesliga la Dinamo. E drept că s-a întâmplat asta după o perioadă în care, accidentat şi operat de menisc, nu mai era titular la Borussia Monchengladbach, dar şi asta spune ceva despre el. Azi avem jucători de 19-20 de ani care, după ce au prins un contract în străinătate, cred că l-au prins pe Dumnezeu de-un picior. Ajunşi rezerve, daţi afară din lot, trimişi la echipa a doua sau împrumutaţi pe te miri unde, preferă să-şi rateze cariera înainte de a începe doar ca să le ia celor care i-au transferat tot contractul, până la ultimul bănuţ. Apoi, la 22-23 de ani, dispar în mediocritate.

În 1998, Lupescu s-a întors la Dinamo, la 30 de ani, renunţând la un loc călduţ şi sigur în fotbalul german, ca să se relanseze pe el, împreună cu echipa care l-a consacrat şi cu tot campionatul românesc. Azi, puţini îşi aduc aminte contextul. Ascensiunea fotbalului de club din România de la mijlocul anilor 2000 a început cu rivalitatea Steaua – Dinamo – Rapid din 1998-2000, cu Lucescu în Giuleşti şi Dinu în Ştefan cel Mare, cu Lăcătuş şi Belodedici la Steaua, Lupescu şi Vlădoiu la Dinamo, Lupu, Rednic şi Sabău la Rapid. Lupescu a pus presiune pe sistemul de atunci ameninţând că va pleca din România la primul meci în care va simţi că e blat. N-a plecat, dar a ieşit scandal, mulţi alţi jucători i s-au raliat. A câştigat titlul în 2000, a revenit la naţională, cu care a jucat la Euro 2000, a devenit lider al sindicatului fotbaliştilor, i-a contestat pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, apoi s-au împăcat şi a fost pus director executiv al FRF.

Sigur că au fost şi scandaluri şi compromisuri, dar rostul rândurilor de mai sus nu e de a-l lăuda pe subiectul lor, ci de a demonstra că Lupescu este tentat de luptă, de competiţie, chiar şi când are alternativa unei vieţi liniştite într-o societate aproape aseptică. Şi că, de obicei, nu ezită să folosească tot felul de mijloace, ortodoxe sau nu, pentru a-şi atinge scopul.

E clar că azi fostul internaţional n-are nevoie de bani. La FRF n-ar câştiga cât ia la UEFA, dar nici n-ar fi în postura de a muri de foame.

E adevărat că în instituţia de la Nyon totul e la cheie, iar zilele seamănă una cu alta. Dar nu toată lumea îşi doreşte să trăiască aşa.

Mai e, poate, şi tentaţia revanşei. Lupescu ştie că Burleanu s-a folosit de numele lui, ca şi de al altora, pentru a încerca să-şi construiască în ochii votanţilor FRF acea legitimitate care-i lipseşte. Ştie că preşedintele FRF a dispus să fie jupuite de pe pereţii Casei Fotbalului posterele cu „generaţia de aur“. A auzit şi el, cum a auzit toată lumea, că trupa descălecată în parcarea federaţiei ţipă pe holuri, la vechii angajaţi, că nu vrea să mai audă numele tricolorilor care au jucat la Mondialele din ’94 şi ’98. Poate că, în adâncul sufletului de competitor al lui Lupescu, această sfidare râcâie şi ea puţin.

În sfârşit, tocmai tentaţia performanţei poate răsturna o decizie raţională, pe care un om obişnuit ar căuta-o – Lupescu a recunoscut duminică seară, la DigiSport, că uneori ia hotărârile din impuls. Să vii, să iei un fotbal căzut, să-l reorganizezi şi să-l ridici, asta ar fi o realizare!

Până la urmă, la UEFA, Lupescu n-ar rămâne decât un funcţionar de care toată lumea va uita a doua zi după ce a plecat din post. Este foarte, foarte puţin probabil ca viaţa lui să lase vreo urmă la Nyon. Peste încă un secol, nu va şti nimeni cine a fost director tehnic UEFA la începutul anilor 2000.
În schimb, aici are provocarea de a rămâne în istorie drept omul care a scos fotbalul românesc din Evul Mediu.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.