Ireal! FOTO | Au intrat cu tractorul pe teren și au făcut haos înainte ca Rapidul să-i umilească: „Am intrat în 1990 în fenomenul fotbalistic, dar n-am văzut în viața mea așa ceva”. Bonus: de unde au urmărit fanii giuleșteni meciul jucat pe „tarla”

Ireal! FOTO | Au intrat cu tractorul pe teren și au făcut haos înainte ca Rapidul să-i umilească:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid s-a deplasat la finalul acestei săptămâni la Cernavodă pentru meciul cu Axiopolis, a câștigat cu 9-1 ultimul joc al turului de campionat al Ligii 3, dar Daniel Pancu și elevii săi au avut parte de un adevărat șoc în momentul în care au văzut cum arată terenul!

Deplasarea cu peripeții a giuleștenilor a început în momentul în care Jandarmeria Română a transmis că nu va accepta ca fanii să intre pe stadionul din Cernavodă, care nu ar îndeplini condițiile pentru un meci de Liga 3. Totuși, suporterii pătimași ai Rapidului au decis că vor merge la partidă, au asistat la show-ul lui Matulevicius și compania de pe una dintre intrările în stadion, iar mirarea nu le-a fost deloc mică în momentul în care au văzut pe ce teren trebuie să joace favoriții lor.

La Cernavodă a nins zilele trecute, iar organizatorii au luat decizia incredibilă de a curăța suprafața de joc cu… tractorul! Așa s-a ajuns la imagini cum rar se vede în anul 2018, iar Lucian Ionescu, ofițerul de presă al giuleștenilor, nu și-a ascuns indignarea: „Incredibil! Am intrat în 1990 în fenomenul fotbalistic, dar n-am văzut în viața mea așa ceva. Și totuși meciul se joacă!”, a fost mesajul oficialului vișiniu, alături de câteva poze în care se vede terenul impracticabil de la Cernavodă.

Chiar și așa, Rapid s-a distrat în ultima deplasare a turului, câștigând cu 9-1, după golurile semnate de Deivydas Matulevicius (1, 29), Alin Demici (12), Alin Cârstocea (48), Petre Goge (56), Robinho (67, 72), Alexandru Duriță (83) și Marian Vlada (88). Pentru gazde a marcat George Andreescu (25).

Profitând de înfrângerea Afumațiului la SC Popești Leordeni (scor 0-2), Rapid s-a distanța în fruntea Seriei a 2-a, după 15 etape, la finalul turului, având 38 de puncte, fiind la patru puncte în fața Unirii Slobozia și la șase de Afumați, principalele contracandidate la promovare. Campionatul Ligii 3 se reia pe 1 martie 2019.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen