Zeul Fotbal

Fotbalul este un zeu îmbătrânit în rele, cu remarcabile rezerve de farmec. De o lăcomie fără margini, înghite bani cu nemiluita. Mizele mari şi sarabanda pariurilor îl împing, nu o dată, la fapte urâte. În alte ţări, cel puţin, el dansează dezinvolt, atrăgând oamenii în tribune. La noi însă, zeul este palid şi împiedicat, iar tribunele sunt depopulate, pătate cu pâlcuri de rebeli vulgari şi puşi pe harţă. Şi, totuşi, fotbalul primează în conştiinţa amatorilor de sport. Dovada?

        Dovada cea mai clară este opţiunea cititorilor noştri în decernarea premiilor pe 2008. Astfel, antrenorul anului a fost desemnat Dan Petrescu, având merite incontestabile în săltarea unui târg fără tradiţie ca Urziceni, dar mult mai puţin blindat ca Bercean, Forminte sau Tomescu, fabricanţi de medalii de aur olimpice, înghiţiţi de un pluton de şapte dascăli de fotbal pitic. Demonstraţia se îngroaşă atunci când sunt ungheriţi în prim-plan cei preţuiţi pentru întreaga activitate. Obiectivitate zero şi în acest clasament dominat de Hagi, înaintea Nadiei Comăneci, a lui Ilie Năstase, a Elisabetei Lipă, ca să nu mai vorbim de Patzaichin, monştri sacri de toarta trofeelor cărora se mai agaţă Ienei, Dinu sau Iordănescu. Să avem iertare, în afara lui Ienei, triumfător în Cupa Campionilor Europeni, ceilalţi n-au rezultate strălucite. Căci aureola lui Hagi nu-i ţesută din victorii de răsunet, ci din driblinguri măiastre şi şuturi nimicitoare. El are şansa de a fi solul zeului fotbal, cel mai iubit şi mai parşiv zeu din această lume.