Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Steaua - Oţelul 1-0/ Columbianul 'i-a luat faţa' lui Tătăruşanu şi şi-a salvat echipa pe final
Trimite pe:
Facebook
Twitter
Yahoo! Mess

Zapata: "Oţelul a venit peste noi, am avut emoţii mari! Urmează singura partidă care contează"

Gafa lui Zapata de la meciul contra Ceahlăului este deja istorie. Tătăruşanu a gafat la Urziceni, aşa că Stoichiţă i-a acordat din nou credit columbianului.

Chiar dacă a avut o ezitare care îi putea costa scump pe roş-albaştri, Zapata a avut o evoluţie bună, mai ales în final, când a scos un gol ca şi făcut.

Columbianul admite că Oţelul a avut o evoluţie neaşteptat de bună în repriza secundă, dar rezultatul este unul meritat, per ansamblu.

"A fost foarte greu în final, dar bine că a ieşit aşa. În repriza a II-a nu am mai jucat aşa de bine, nu am mai stat sus şi erau aproape să înscrie. Am avut emoţii mari, Oţelul a venit peste noi; dar să nu uităm că şi noi am avut ocazii mari în prima repriză, puteam să închidem partida din prima parte", a spus goalkeeper-ul Stelei la gsptv.

Toate energiile se canalizează acum către eternul derby cu Dinamo, cel mai important meci al sezonului.

"Urmează un meci foarte important pentru noi şi mergem să câştigăm. Ştim că pentru suporteri e cel mai important meci şi la fel e şi pentru noi. E singurul meci care contează, mai ales că am ajuns pe primul loc. Aici e locul nostru şi trebuie să ne menţinem."

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Facebook
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 13 comentarii
Comentează
  • 11 m

    a fost 11 m pe fatza la Axente, s-a vazut si din luna. Furt ordinar. Dinamo si Steaua au primit deja doua pomene! Sa-l suspende pe arbitru 8 etape ca pe Augustus. FURT< FURT< FURT!

  • nae stelistu

    cel mai slab portar pe care l-a avut Steaua vreodata,nu stie se dea o pasa cu latul,nu stie sa iasa pe o centrare in 3 metri,nu stie sa prinda o minge -pe toate le respinge in fata.era sa ne ingroape si-n meciul asta in 2 randuri - mai ales la ultima faza era sa ne dea gol cu portarul ca al nostru nu iese pe o centrare in 3 metri

  • Addy_tm

    Ce echipa sunteti voi ma?.... STEAUA ducetiva dre.q ...cu rapid in B. tot palmaresu vostru e trecut in tabloul arbitrilor...( si voi si dinamo - m.iti.ci imputiti...talhari . hoti) dar voi stiti mai bine

Comentează articolul

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
142
134
76
71
62
BusinessMagazin.ro
Lupta salariilor: presedintele Basescu vs restul lumiiLupta salariilor: presedintele Basescu vs restul lumii

Presedintele Romaniei nu e deloc bine platit, daca ne raportam la veniturile celorlalti sefi de stat si de guvern...

Topul tarilor cu cei mai putini someri
Cele mai vandute masini de import in primele cinci luni
CSID.ro
Mameloanele "obraznice", la moda in randul femeilor (21:00)Mameloanele "obraznice", la moda in randul femeilor (21:00)

Roxana Papas, timisoreanca de 19 ani care a aparut anul acesta in revista Playboy, este cel mai elocvent exemplu de...

Dureri pe care NU trebuie sa le neglijezi (21:00)
Uita de implantul dentar! In cativa ani va fi posibila regenerarea...
Apropo.ro
Cine este Irina Shayk? (poze & video)Cine este Irina Shayk? (poze & video)

Irina Shayk, cunoscuta si sub numele de Irina Sheik, este un renumit model din Rusia si viitoarea sotie a...

Ai mai vazut masini de 1,8 milioane de euro, cu rotile blocate?
Shakira, amanta fotbalistului Gerard Pique?
ProTVMagazin.ro
Gina Pistol pofteşte la fructul pasiuniiGina Pistol pofteşte la fructul pasiunii

Fosta vedetă PLAYBOY declară că ea şi iubitul ei sunt incompabili, cel puţin atunci când vine vorba de poftele...

Femeia ideală - Produs natural fără E-uri
Sex, droguri şi Bon Jovi
Go4it.ro
Dacă browser-ele de Internet ar fi femei, pe care ai “naviga”? (11:44)Dacă browser-ele de Internet ar fi femei, pe care ai “naviga”? (11:44)

E greu de spus, dar cu siguranţă altele ar fi fost criteriile decât în cazul real, căci...

Vrei să ştii când te urmăreşte Google? Încearcă Google Alarm (15:27)
Orbita, îţi vine să crezi că e un mouse? (14:09)
Showbiz.ro


Cele mai excitante pozitii cu Lupe Fuentes
Cele mai excitante pozitii cu Lupe Fuentes

Admir-o in peste 150 de pozitii pe Lupe Fuentes, actrita porno devenita celebra inca de cand era minora!

Emmy sustine ca a fost acostata de Banel Nicolita
Andreea Mantea l-a vrajit pe Liviu Varciu
Descopera.ro

				
				Tragedie in Arctica: povestea din spatele “tabloului blestemat”				
			Tragedie in Arctica: povestea din spatele “tabloului blestemat”

La 30 kilometri de capitala britanica, in comitatul Surrey, se afla un magnific...

Animale cu probleme de identitate
China lupta impotriva petrolului cu mainile goale (FOTO)
Tare.ro

				
				Italience nudiste pe plaja (00:42)				
			Italience nudiste pe plaja (00:42)

 Si italiencele iubesc sa faca plaja goale.

Idiotul anului a ramas cu BMW X5 in mare (02:57)
Musca trage la blonda (00:26)
TimeoutBucuresti.ro
200 nominalizări la Oscar egal 600 de milioane de dolari.200 nominalizări la Oscar egal 600 de milioane de dolari.

Cele aproape 200 de nominalizări la premiile Oscar adunate de studioul Miramax pe parcursul existenţei sale, nu au...

Francis Ford Coppola îşi deschide un nou restaurant
Spectacolul de dans "PUSH" semnat Russell Maliphant ajunge în octombrie...
OneMagazine.ro


Carla Bruni- Sarkozy debuteaza in cinematografie
Carla Bruni- Sarkozy debuteaza in cinematografie

Filmarile la pelicula "Midnight in Paris", comedie romantica in care Owen Wilson joaca alaturi de Carla, au...

San Pelegrino poarta Missoni
Noul trend: Apa la cutie