"Vom face totul pentru a bate CFR şi Steaua!"
Dinamoviştii au ajuns în această seară pe Someş, acolo unde
sâmbătă vor disputa derbyul cu CFR.
"Eu spun că şi un rezultat de egalitate este bun cu Clujul.
Cine se va concentra mai mult sâmbătă seara, va învinge. Obiectivul
nostru din meciurile cu CFR şi Steaua este să facem patru puncte,
dar vom face totul pentru a obţine punctaj maxim", a zis
Gigi Neţoiu.
Atacantul Florin Bratu revine mâine pe terenul unde a suferit o
gravă accidentare. "Nu vreau să îmi amintesc de acel
moment. Tot timpul atmosfera a fost frumoasă la Cluj, cel mai
important este ca noi să ne facem jocul şi să învingem", a
spus Bratu.
Şi mijlocaşul Osmane N'Doye s-a arătat optimist. "Va fi un
meci foarte important pentur noi, nu vreau să vorbesc acum prea
mult, trebuie să vorbim pe teren", a declarat N'Doye
În avionul cu care au sosit dinamoviştii a fost prezent şi actorul
Florin Piersic. "Eu sunt clujean, voi ţine cu CFR, însă
echipa mea de suflet este U Cluj. Nu voi merge la meci, am alte
angajamente", a spus Piersic.

"Vrem să câştigăm cu CFR şi Steaua!"



















Vom face totul pentru construirea societatii multilateral dezvoltate-asta se intampla cand zboara p.o.r.c.i.i!
Asta inseamna si ...jocuri de culise. Si cum "butelie " e tare la astea sa ne asteptam la orice.
ProgrameTV.org - Televiziune Online
Urmareste LIVE:
Astra - Poli Iasi
STEAUA - OTELUL
http://programetv.org
http://programetv.org
http://programetv.org
www.lockerz.com
vrei sa castigi premi incredibile, k iphone de 64gb, televizoare, premi in bani, etc?
intra aici...
pt ati face site iti trebuie o invitatie.
dka vrei iti trimit eu invitatia dar imi trebuie adresa ta de mail.
pt mai multe informatii la id-ul bladeaxe91@yahoo.com.
I-mi vine sa borasc cand il aud sau il vad pe gollanul asta securist.......
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta la Mail :
mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
http://mirajulnaturii.shopmania.biz/about.html
Cumpara si vinde jucatori ! Introdu ce 11 vrei , fa-ti tactica cum vrei , pune ce antrenor doresti , fa-ti stadion, incearca sa-i bati pe ceilalti si sa promovezi sau chiar sa iei campionatul ! Te inscri si joci gratis !
http://www.managerleague.com/index.pl?ref=275269