Viitorul și-a „distrus” prima adversară a verii. Câte goluri au marcat băieții lui Hagi în poarta celor de la Zimbru Chișinău

Viitorul și-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Viitorul s-a impus fără probleme în primul amical al verii , 5-0 cu Zimbrul Chișinău. Echipa lui Hagi pleacă vineri într-un cantonament de două săpătmâni în Polonia.

Alexandru Stoica a marcat primul gol al meciului disputat pe terenul central al Academiei Hagi, în minutul 38, iar acesta a fost scorul de la pauză. Eduard Florescu a majorat diferența în minutul 51 în urma unei pase spectaculoase a lui Voduț, iar în minutul 57 s-a făcut 3-0 după ce Houri a trimis în poartă un șut de la marginea careului. 4-0 s-a făcut în minutul 78 după golul lui Chera, iar tabela a fost închisă de Alexi Pitu, nepotul fostului mijlocaș Adrian Pitu.

Vlad Achim, unul dintre transferurile lui Hagi din această vară, a intrat titular într-un meci în care „Regele” a folosit nu mai puțin de 31 de jucători.

Zimbru este pe penultimul loc în Divizia Națională din, 7, după 11 etape disputate în prima ligă din Republica Moldova. Tot în această seară, echipa din Chișinău a disputat un meci în Cupa Moldovei, încheiat 0-0 cu divizionara secundă Sparta Selemet, în care a folosit rezervele.

Articol scris de Dan Duca

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?

Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere

L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!

Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE

Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...

ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen