Astra şi Steaua au oferit unul din cele mai frumoase meciuri pe care România le-a vâzut în ultimii ani, cel puţin prin evoluţia incredibilă a scorului. Ambele au trecut de la agonie la extaz şi invers, iar la final Steaua s-a impus, scor 4-3, după un meci care a ridicat pulsul fanilor celor două echipe la cote ce te duc cu gândul mai mult la un apel la 112 decât la o seară liniştită de sâmbătă.
Astra a deschis scorul prin Gabriel Enache ('11), însă Steaua a revenit imediat prin tabelă prin Tănase ('19) şi a preluat conducerea 4 minute mai târziu, când Martinovic s-a aflat la capătul unei centrări perfecte a lui Bourceanu şi l-a învins pe Lung cu o lovitură de cap plasată. Cu 6 minute înainte de finalul primei reprize, Gabi Enache a ieşit din nou la rampă şi a făcut "dubla" cu toată opoziţia lui Tătăruşanu. Mijlocaşul dreapta al gazdelor a fost servit excelent de Morais şi a stabilit scorul primei reprize.
Cei doi fotbalişti ai Astrei au schimbat rolurile în startul reprizei secunde. Enache a scăpat în banda dreaptă, a centrat în careu, iar Junior Morais şi-a adus din nou echipa în avantaj ('47).
Reghe a câştigat meciul
Reghecampf a reacţionat imediat, l-a scos pe Martinovic şi l-a introdus pe Rocha, iar Steaua s-a năpustit în atac. Şi asta s-a simţit şi pe tabelă. Rusescu a restabilit egalitate în minutul 63, după o acţiune solitară în care a driblat un adversar, a intrat în careu şi l-a "plasat" pe Silviu Lung. Victoria a fost adusă de "renegatul" Adi Rocha, care fusese lăsat pe banca de rezerve după meciul slab făcut în prima etapă. Brazilianul a combinat cu Tănase în careul advers, a rămas singur cu Lung şi nu a iertat ('68).
După ce a revenit în avantaj pe tabelă, Reghe a sunat retragerea şi i-a ieşit. Gazdele n-au mai avut decât o ocazie pe final, iar Steaua câştigă din nou pe terenul unde nu se mai impusese din 2002.
Echipele de start:
Astra: Lung - Bărboianu, Găman, Ben Yousef, Ben Djemia - Enache, Seto, Mureşan Andrei - Junior Morais, Fatai, Mirko Ivanovski
Rezerve: Dinu Moldovan, Seidu Yahaya, Budescu, Di Stefano, Melinte, Măţel
Steaua: Tătăruşanu - Martinovic, Gardoş, Chiricheş, Lupu - Bourceanu, Pintilii - Chipciu, Rusescu, Tănase - Nikolic
Rezerve: Stanca, Filip, Dumitraş, Fl. Costea, M. Costea, Tibi Bălan, Rocha
descopera.ro
De ce preferau egiptenii să facă sex vara?
apropo.ro
10 mâncăruri şi băuturi interzise în Statele Unite
businessmagazin.ro
Tânărul de 23 de ani care are cele mai tari restaurante de pe litoral: „Sunt zile când încep la opt ...
csid.ro
Parada maşinilor de epocă din Italia
promotor.ro
TOP 10: Cele mai urâte maşini de serie din ultimii 20 de ani
travel.descopera.ro
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Regele escrocilor vorbeşte din închisoare: „La naiba cu victimele mele! I-am dus în spate 20 de ani şi acum am luat 150 pentru ei"
Cea mai ieftină şaorma din România: 20 de oameni stau la coadă în orice minut
De ce preferau egiptenii să facă sex vara?
Există şi alte universuri în afară de cel în care trăim – au fost descoperite primele dovezi!
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Sanctuarul păsărilor de la Iguaçu
Need for speed
Spa-urile oferă tratamente personalizate pentru dependenţii de tehnologie
TOP 10: Cele mai urâte maşini de serie din ultimii 20 de ani
Radare cu avize metrologice expirate! Cum poţi scăpa de amendă
Ce spun gadgeturile pe care le foloseşti despre tine
Micul geniu din Hackerville care a cucerit SUA
Următoarea generaţie de simulatoare sportive – EA Sports Ignite
A facut praf zeci de masini de politie in cateva minute (VIDEO)
O tastă îţi spune cine ţi-a vizitat profilul. Plus alte 10 lucruri pe care nu le ştiai despre facebook
13 motive să îţi închizi telefonul
Femei celebre care s-au sărutat în public
Christina Aguilera, mai suplă ca niciodată, după ani de diete
Parada maşinilor de epocă din Italia
Totul despre glanda prostată: funcţionare, boli, tratamente
Cum şi-a modificat un bărbat tatuajul cu fosta iubită
Un designer vrea să dea naştere unui rechin
Tragedie în familia Ralucăi Zenga
Gestul şocant al unui prezentator TV! A stârnit un val de proteste
Cât este de apetisantă noua asistentă a lui Capatos! (Poze)
Cruduţa şi-a găsit maşina "tapetată" cu inimioare roşii!
Cum să ai o relaţie care să reziste în timp
Mănânci pentru doi în timpul sarcinii?
CFR Cluj FC Vaslui Steaua Bucuresti Rapid Dinamo Bucureşti Oţelul Galaţi Universitatea Cluj Pandurii Tirgu Jiu FC Brasov Concordia Chiajna Ceahlăul Piatra Neamţ Astra Ploieşti Gaz Metan Mediaş Petrolul Ploieşti CSMS Iaşi Gloria Bistriţa Viitorul Constanţa CS Turnu Severin