Victimă colaterală! Motivul real al plecării lui 'Săpăligă'!
Ion Marin a părăsit ieri‑dimineaţă banca tehnică a echipei, după exact 20 de zile de la instalare.
Din filmul plecării lui "Săpăligă" de la echipă s-au derulat
primele secvenţe la ora 04:00 dimineața, când lotul a ajuns la
Săftica. La fel ca şi în avion, jucătorii au început să se certe
din cauza eşecului usturător înregistrat cu Galatasaray (1-4).
Reproşurile tehnice s-au transformat repede în discuţii serioase.
Iar cum subiectul restanţelor financiare către echipă este unul
delicat, jucătorii au transformat discuţia într-un val de
nemulţumiri la adresa şefilor şi a antrenorilor. "Săpăligă" a picat
la mijloc între șefi și fotbaliști, cedând nervos.
1. A fugit din
cantonament
După o oră şi jumătate, Ion Marin a încercat să îşi calmeze
elevii. Fără niciun rezultat, tehnicianul fiind oricum unul dintre
antrenorii dinamovişti ai ultimilor ani cel mai puţin respectat de
către vestiar. Apoi, tehnicianul şi-a rugat secundul, pe Gheorghe
Mihali, să îi potolească pe jucători. Cum nici fostul fundaş nu a
reuşit, tehnicianul a răbufnit: "M-am săturat! Plec. Nu vreau să
mai aud de nimic din ce se întâmplă pe aici!" .
2.
Revolta
Ce se întâmplase de fapt? Sătui să fie numiți singurii vinovaţi ai
încă unui insucces, jucătorii şi-au vărsat nervii pe tehnician, dar
şi indirect pe şefi, pe care i-au acuzat în cadrul discuţiilor de
instabilitate la nivelul băncii tehnice, dar şi de întârzierea
astronomică a plăţiilor salariilor şi a primelor. Informaţia a
ajuns şi la urechile oficialilor, care au explodat la auzul
veştii.
3. Şefii au pus batista pe
ţambal
Totuşi, răzmeriţa jucătorilor a încercat să fie acoperită de
acţionari în clasicul stil Dinamo: printr-o "fumigenă" mediatică.
Imediat, dinspre birourile din "Ştefan cel Mare" s-a lansat ipoteza
conform căreia Ion Marin a dorit să plece de la echipă pentru că
s-ar fi înţeles cu saudiţii de la Al-Ettifag. Un lucru imposibil,
din moment ce semnarea unui precontract era practic imposibilă în
doar câteva ore de la despărţire, iar arabii îşi instalaseră deja
un antrenor interimar în urmă cu doar câteva zile, francezul
Patrice Neveu, remunerat cu 300.000 de euro pe sezon! Se pare că
Ion Marin va pleca totuși la o echipă din Bahrein, lucru neștiut de
șefi până ieri.
4. Cantonament
anulat
Primul efect al despărţirii de "Săpăligă" s-a consumat tot ieri.
Jucătorii au efectuat antrenamentul de recuperare sub comanda
secunzilor Mihali şi Bozzini. Apoi, nu au mai rămas conform
programului în cantonament până la meciul cu Gloria Bistriţa de
duminică, fotbaliştii urmând să aştepte la casele lor deciziile
viitorului antrenor. Cel de-al treilea tehnician de la startul
sezonului!
În urmă cu o lună am primit o ofertă de a antrena în
străinătate, iar după meciul de la Istanbul am hotărât să dau curs
acestei propuneri
Ion Marin, ex-antrenor Dinamo
La Dinamo trebuie un antrenor cu mână de fier, așa cum
au fost Iordănescu sau Pițurcă. Gata cu antrenorii
glu-glu
Ioan Becali, agent FIFA

Adevăratele motive ale plecării lui 'Săpăligă'! Victimă colaterală

















Felicitari!Cel mai scurt si la obiect comentariu!Mi-a mers direct la inima!
De acord cu toate sugestiile celor care au comentat pana acum. In plus daca e adevarat ce povesteste articolul care e rolul lui Ganea? Nu fusese adus sa linisteasca vestiarul?
daca nu ma isel 2 campionate a busit dolha la rapid , cand echipa tragea serios la titlu si cand a primit niste goluri stupide, de incepator , in stilul celor facute cu galata.
ma doare in piuta de ei si de fotbalul de la dinamo.
Ma bucur ca e haos cu antrenorii si la javre...ce , numai la steaua sa fie balamuc !!?? : )))) La rrapid cand va fi balamuc ? in iarna ,cred , hahahha....
Sincer amice, esti prea prost pentru secolul asta.
Dinamo este campioana absoluta numai aici: http://ro.managerleague.com/trailer.html