Vezi aici cine va transmite la TV meciurile Ligii 1 din retur!
Mai sunt puţin peste două săptămâni şi returul campionatului stă să înceapă, iar microbiştii vor să ştie unde pot urmări meciurile Ligii 1, în condiţiile în care nu vor lua cu asalt stadioanele ţării. După cum a anunţat şi ProSport prima opţiune în fiecare etapă nu va mai aparţine Antenei 1, urmând să fie preluată de Digisport. În locul primei opţiuni, Antena 1 va transmite opţiunea numărul 2, în defavoarea celor de gsp tv. În aceste condiţii, gsp tv nu va mai "prinde" niciuna din primele trei opţiuni, urmând să aibă abia a cincea opţiune.
Iată tabelul complet al transmisiunilor din retur:
Digisport: optiunile 1, 3, 4, 6
Antena 1: optiunea 2
Gsp tv: optiunile 5, 7, 8, 9
ProSport a scris de curând despre o datorie a Antenei 1 către LPF, reprezentând penalităţi la o rată neplătită integral din contractul de drepturi tv.
Ancheteonline.ro sesizase faptul că, nereuşind să-şi recupereze datoria de 6,5 milioane de euro de la Antena 1, Liga Profesionistă de Fotbal a cesionat creanţa respectivă unei firme specializate în recuperări, firmă ce ar avea însă strânse legături cu RCS-RDS, nimeni altul decât partenerul Antenei 1 în contractul cu LPF. Este foarte posibil ca, în schimbul respectivei datorii, sau poate chiar acceptând o amânare sau eşalonare, RCS-RDS să fi obţinut de la Antena 1 dreptul de a transmite opţiunea 1 din Liga I. Informaţia a apărut ieri şi pe blogul tolo.ro şi nu a fost infirmată de cei de la Digi Sport, canalul care ar urma să transmită prima opţiune.
"Eu am fost anunţat că am obţinut pe doi ani drepturile
pentru Serie A. De prima opţiune nu am aflat nimic, or fi discuţii
în acest sens, dar eu nu am aflat nimic, deci nu pot
confirma", a spus pentru ProSport Teo Avrămescu,
redactorul-şef de la Digi Sport.
În contul datoriei, au cedat derby-ul
Practic, tranzacţia pare simplă şi logică. Antena 1 deținea
opţiunea 1, dar avea de plătit 6,5 milioane de euro către RCS. În
locul banilor, sau pentru o amânare a plăţii, a fost nevoită să
cedeze opţiunea 1, adică derby-ul fiecărei etape, trustului RCS.
Meci care, dată fiind acoperirea de sub 45% din populație, nu va
putea fi văzut de o mare parte din abonaţii la sistemul de tv prin
cablu din România.
Şeful RCS
nu-i răspunde şefei Antenei 1
Drepturile tv pentru Liga I fuseseră câştigate la licitaţie de
către consorţiul Antena 1-RCS în aprilie 2008. După un an, în urma
unor neînţelegeri financiare cu Antena 1, RCS şi-a creat propriul
canal de sport, DigiSport, care ulterior a ajuns să transmită
opţiunile 3, 4 şi 6, concurându-şi astfel partenerul care deţinea
gsptv şi fără ca nimeni să înţeleagă natura reală a relaţiei
contractuale dintre Antena şi RCS. Mai nou, surse din interiorul
celor două trusturi spun că şeful RCS, Alexandru Oprea, nu a
răspuns în ultimele zile numeroaselor apeluri de la Camelia
Voiculescu, şefa Antenei 1!
108
milioane de euro a plătit consorţiul RCS-Antena 1 pentru drepturile
tv pe trei ani

60% dintre români nu văd derby-ul!

















Totul a pornit de la Varanul de la Antena 1. Nu se mai uita nici * la fotbal, cu asta mai ramasesem. Obositilor