IOAN CUPEN

Echipa din Urziceni are un nume predestinat, Unirea. Cuvântul semnifică forţă morală, coeziune, întrajutorare. Nebăgată în seamă, neluată în calcule, ea a ajuns pe primul loc în clasament ţinând sub talpă nume grele, încărcate de istorie, plesnind de îngâmfare, avide de imagine. Ironia sorţii se îngroaşă, având în vedere că Urziceniul e un oraş mărunt, fără tradiţie fotbalistică. Priceperea antrenorului, discreţia patronului, abilitatea conducerii, civilizaţia tribunei, logodite cu seriozitatea şi dăruirea jucătorilor, au înfăptuit miracolul.

Isprava Unirii demască brambureala veleitarelor. Dinamo e mai mult îngâmfată decât valoroasă. Steaua schimbă antrenorii cu o voluptate nebună, fără să-şi găsească însă cadenţa. Nu se mai poate scutura de scorurile egale, dovada unei mediocrităţi crase. Ca şi când nu ajungeau o valiză şi o brichetă lipite pe frunte, s-a mai adăugat şi spectacolul oribil, stropit cu sânge, al încleştării dintre fanii radicali şi forţele de ordine, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă. Rapid se zvârcoleşte în mijlocul plutonului, batjocorită de un finanţator malefic, neserios, inconsecvent.

Înviorându-se după un recul, în fine, depăşit, „feroviarii“ clujeni adulmecă fotbalul italian, jinduindu-i pe Bergodi şi Dică, bătut în cuie de Zenga pe banca de rezerve.
Mâine jucăm cu Georgia. O şuşana fără piesele grele ale tricolorilor, adică Mutu şi Chivu. Piţurcă a răscolit şapte echipe româneşti, alegându-şi oamenii, başca Raţ şi Marica, de peste fruntari. Pentru liderul clasamentului n-a avut însă ochi. Ce-ai zice de Galamaz, nea Victore?