OFICIAL | Transfer important făcut de Astra. A luat căpitanul unei echipe din prima ligă a Portugaliei

Redactor:
Marian Dima
OFICIAL | Transfer important făcut de Astra. A luat căpitanul unei echipe din prima ligă a Portugaliei
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Astra a anunțat oficial că a semnat cu Pedro Queiros Miguel Barbosa, un fundaș dreapta care ultima oară a jucat la Vitoria Setubal, unde a fos și căpitan. Pedro Queiros are 30 de ani și a semnat până la finalul sezonului care urmează.

Pedro Queiros Miguel Barbosa este ultimul jucător transferat de Astra. Șumudică a reușit al 10-lea transfer al verii.

Situația la clubul din Giurgiu este în continuare una incertă, tehnicianul neprelungindu-și încă înțelegerea cu formația. Asta nu îl împiedică pe fostul atacant al Rapidului să aducă întăriri, astfel încât gruparea pe care încă o conduce de pe bancă să se lupte cu șanse atât în campionat, cât și în cupele europene.

Șumudică a rezolvat problemele din flancul drept pe filieră portugheză, unde are relații excelente de pe vremea când era încă jucător activ. Astra l-a convins pe Pedro Queiros Miguel Barbosa să semneze, în această dimineață acesta împreună cu impresarul său sosind pe aeroportul Henri Coandă, din București.

Ultima oară la Vitoria Setubal, fotbalistul care va împlini 30 de ani luna viitoare a fost o prezență constantă în echipa lusitană, pentru care a evoluat cel puțin 25 de meciuri în fiecare din ultimele trei sezoane. El va sosi în Liga 1 din postura de jucător liber de contract.

Florin Lovin, Ricardo Alves, Daniel Florea, Alexandru Stan, Geraldo Alves, Dandea, Boșneag, Hurdubei, Henrique Boldrin sunt celelalte transferuri realizate de Astra în această vară.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie

Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup