Tot despre Bolonescu

„Cazul Bölöni” mi s-a părut evenimentul cel mai semnificativ al acestei vacanţe fotbalistice. Un etnic maghiar a cutezat, chipurile, să afirme că se simte ungur cinstindu-şi sângele care-i curge prin vene şi ceardaşul care-i saltă în inimă. Ca cetăţean român îşi făcuse datoria cu vârf şi îndesat, jucând de 108 ori în naţionala ţării, punând umărul la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, învingând şi Ungaria de pe banca tehnică a tricolorilor într-un meci oficial. Suporterii, încântaţi de aportul lui, şuguiau chiar, la un moment dat, rebotezându-l „Bolonescu”, ca pe unul de-ai noştri get-beget.

Declaraţia lui Loţi a ciupit opinia publică, inflamând spiritele nevolnice hrănite cu un naţionalism primitiv. Demnitatea lui de mare fotbalist şi antrenor a fost terfelită de indivizi limitaţi care pompează cu sârg venin, nederanjaţi de constatarea cu adevărat tristă că fotbalul nostru de o moralitate jalnică se află pe tobogan. Aceiaşi inşi care şi-ar fi înroşit palmele aplaudând dacă Muntean, de pildă, un mijlocaş agil şi percutant, de şapte ori campion cu Dinamo Kiev şi de 49 de ori selecţionat în reprezentativa URSS, ar fi declarat vreodată, dar, evident, n-a făcut-o, că se simte român.

Loţi, oriunde te-ai afla, te salut ca pe un ungur în veşmânt românesc!