Steliștii își joacă tot sezonul în următoarele patru etape! Program infernal, iar campioana nu-și mai permite niciun pas greșit. Ce meciuri urmează

Steliștii își joacă tot sezonul în următoarele patru etape! Program infernal, iar campioana nu-și mai permite niciun pas greșit. Ce meciuri urmează
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua pierdut meciul cu Dinamo, scor 1-3. După patru ani de așteptare, echipa lui Rednic a reușit prima victorie în fața „roș-albaștrilor”.

Absențele, dar și situația prin care trece clubul patronat de Gigi Becali, și-au pus amprenta asupra jocului elevilor lui Rădoi, iar imaginea Stelei a părut mai mult decât neclară. Se pune chiar problema ca echipa lui Rădoi să rateze play-off-ul, după o perioadă de trei ani în care a dominat autoritar competiția internă. Șansele ca acest lucru să se întâmple sunt destul de mici, totuși. Judecând însă după programul avut, nimic nu pare imposibil.

După un sezon în care a ratat Europa și un bonus financiar consistent, Steaua este în pericol să repete contraperformanța și în campionat, judecând după jocul lipsit de orice orizont al echipei lui Rădoi. Următoarele săptămâni vor fi decisive, campioana urmând a avea de departe cel mai greu program: cu Astra, ASA, CS U Craiova și Viitorul, adică patro formații care își propun de asemenea calificarea în play-off sau chiar titlul. În măsura în care lotul Stelei este foarte subțire, mulți dintre fotbaliști fiind accidentați, nu ar fi o surpriză pentru nimeni ca echipa să adune foarte puține puncte.

CUM ARATĂ‚ CLASAMENTUL LIGII 1, după 18 etape

1. Steaua – Astra (în tur: 0-2), etapa 19

Pentru steliști urmează meciul cu liderul campionatului, Astra. Echipa antrenată de Marius Șumudică a reușit doar un egal pe teren propriu cu ACS Poli Timișoara, dar diferența dintre lotul Stelei și cel al giurgiuvenilor este mare în acest moment. Se anunță o partidă dificilă pentru elevii lui Mirel Rădoi, iar pentru ca situația să nu se agraveze și mai mult, „roș-albaștrii” sunt obligați să câștige. Meciul se va juca la Pitești.

2. ASA Tg. Mureș – Steaua (în tur: 1-1), etapa 20

Steaua se întoarce pe terenul formației care i-a dat mari emoții în privința coroanei de campioană din sezonul trecut. Meciul din sezonul trecut de pe stadionul Trans-Sil a însemnat un adevărat coșmar pentru Raul Rusescu, cel care a suferit o fractură de os zigomatic, după un atac brutal al lui Gabi Mureșan. Tot în acea partidă, Keșeru a fost lovit rău de N’Doye și a purtat o cască la meciul care a urmat, cel cu Dinamo. În tur, Rădoi a apelat la o echipă experimentală, cu multe schimbări, tehnicianul Stelei fiind mai preocupat la acea dată de returul cu Trencin, din Liga Campionilor.

3. Steaua – CS U Craiova (în tur: 2-1), etapa 21

Echipa lui Rădoi a câștigat greu meciul cu din tur, de pe „Extensiv”, după un gol din penalty al lui Tade. Tot arena din „Trivale” va găzdui și această partidă considerată pe teren propriu de steliști. De altfel, oficialii „roș-albaștrilor” au anunțat deja că meciurile de pe teren propriu le vor departe de casă, la Pitești. Steaua a tremurat serios înainte să obțină cele trei puncte. Stanciu și Tade au adus victoria pentru o Steaua care nu mai câștigase de cinci meciuri la vremea respectivă. Craiova e pe locul 7 în acest moment, la doar 1 punct de ASA Târgu Mureș, prima echipă clasată pe un loc de play-off.

4. FC Viiorul – Steaua (în tur: 0-1), etapa 22

O deplasare grea pentru campioană, care, în tur a câștigat greu, după un gol de poveste marcat de Stanciu, din lovitură liberă. După jocul închegat etalat de echipa lui Hagi în mai toate partidele din acest campionat, steliștii trebuie să se aștepte la un meci greu la Constanța. Viitorul a reușit doar o remiză, la Cluj, în compania celor de la ASA Tg. Mureș. Formația pregătită de Cristiano Bergodi își dispută meciurile de „acasă” la Cluj, din pricina lipsei avizului ISU pentru Stadionul Trans-Sil. Steaua va înfrunta Viitorul și în „sferturile” Cupei României.

Programul Stelei în ultimele etape ale sezonului regulat:

  • Steaua – Astra
  • ASA – Steaua
  • Steaua – CS U Craiova
  • Viitorul – Steaua
  • Steaua – ACS Poli
  • Concordia – Steaua
  • Voluntari – Steaua
  • Steaua – CSMS Iași

articol publicat de Andrei Pal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen