Dorin Goian a părăsit corabia Stelei după patru ani petrecuţi în Ghencea. Fundaşul a reuşit să câştige de două ori titlul cu formaţia roş-albastră şi a jucat o semifinală de Cupa Uefa.
Performanţele reuşite în urmă cu 3-4 ani par să ţină în acest
moment de domeniul fantasticului pentru echipa lui Stoichiţă
'Lippi', dar actualul jucător al lui Palermo are încredere în
tinerii Stelei. O singură condiţie este necesară pentru ca trupa
din Ghencea să redevină redutabilă: Becali să aibă răbdare şi să nu
mai schimbe antrenorii la câteva luni. În măsura în care patronul
îşi critică jucătorii după fiecare meci mai puţin reuşit, e greu de
crezut că aceştia vor recepta spusele lui ca pe un element
mobilizator, aşa cum Gigi pretinde.
"Mi-e dor de colegi. Sunt acum nişte jucători tineri, care
sunt sigur că vor creşte şi mai mult în valoare. Important este să
aibă linişte, să fie lăsaţi să lucreze mai mult timp cu acelaşi
antrenor, pentru că aceste dese schimbări de antrenori nu fac bine
nimănui. Am jucat patru ani la Steaua, timp în care eu consider că
am făcut performanţe, dar, sincer, îmi doream să joc într-un
campionat din străinătate.", a spus Goe în Adevărul.
Goian a fost criticat de presa din Italia pentru ultimele evoluţii,
pe nedrept în opinia acestuia.: "Am fost puţin surprins de
comentariile negative. Deşi presa mi-a dat note proaste şi m-a
criticat, sunt de părere că nu am făcut meciuri rele. Eu am
discutat şi cu Walter. Mi-a spus să am răbdare, pentru că nu vrea
să facă aceeaşi greşeală pe care a făcut-o şi cu Dică. Pe el a
încercat să-l forţeze să se integreze prea repede şi, probabil,
asta l-a dat peste cap."






















































radu@vipera, [ 08.11.2009 - 21:28 ]