Steaua, doar două victorii în șase meciuri oficiale. Mirel Rădoi: „Meritam să câștigăm cu CFR. Îi felicit pe băieți”. De ce l-a schimbat la pauză pe Gabi Iancu

Steaua, doar două victorii în șase meciuri oficiale. Mirel Rădoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi se declară mulțumit de jocul elevilor săi, chiar dacă Steaua a făcut doar 1-1 cu CFR Cluj. Antrenorul campioanei s-a bazat pe o echipă formată mai mult din rezerve.

Pentru meciul cu CFR Cluj, Mirel Rădoi a preferat să menajeze cea mai mare parte a titularilor, în vederea turului cu Partizan Belgrad. Antrenorul Stelei spune că a făcut acest compromis deoarece risca să nu se poată baza la meciul cu Partizan pe cei mai buni jucători, deoarece CFR Cluj are un joc agresiv.

„Merităm acest punct, la fel cum le meritam pe toate cele trei. Băieții merită felicitările noastre pentru felul în care au abordat această partidă. Era foarte greu ca automatismele noastre să funcționeze, deoarece a fost prima oară când am jucat în această formulă. Știam că CFR joacă agresiv și atunci nu avea rost să riscăm pentru meciul cu Partizan”, a declarat Mirel Rădoi la DigiSport.

Gabi Iancu a început ca titular, dar a fost schimbat la pauză, după o primă repriză în care n-a reușit să iasă în evidență. Rădoi spune că a fost vorba despre o accidentare ușoară. În schimb, fostul căpitan al Stelei l-a lăudat pe Alcenat, care a debutat în meciul cu CFR și a pasat la golul egalizator:

„Gabi Iancu a avut o problemă de sănătate și de aceea l-am schimbat la pauză. Alcenat cred că ne-a arătat cel puțin în sezonul trecut, când era la Petrolul, că este un jucător care poate ajuta echipa. Am încercat să joace cât mai puțin, deoarece a jucat multe meciuri cu naționala, a fost și diferența de fus orar. Avem mare nevoie de Alcenat, sper să ne ajute la fel și de aici încolo”
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele