„Stadionul era plin de cruci! Milițienii i-au bătut pe cei de pe banca lui Dinamo” | Povestirile incredibile ale lui Dinu și Lucescu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea derby-ului Dinamo – U Craiova de sâmbătă, ora 20:00, din etapa 20 a Ligii 1 Betano, fostele glorii roș-albe Cornel Dinu și Mircea Lucescu au povestit un episod incredibil. În 1973, cele două se luptau pentru titlu, dar influența conducătorului oltenilor, Ștefan Andrei, a fost decisivă, iar „câinii” au fost bătuți la propriu de milițieni.

„Un moment interesant a fost în 1973. Eram în luptă pentru titlul de campioni cu Craiova, condusă de prietenul nostru Ștefan Andrei, dar când era fotbal, era patimă. Am jucat la Bacău și trebuia să câștigăm ca să avem asigurat titlul, era cud ouă etape înainte de final. Am condus cu 1-0, era o echipă bună la Bacău, stadionul plin, miliție peste tot…”, a povestit Dinu pentru eusunt12.ro.

„Și ei jucau șansa de a rămâne în prima divizie…Iar stadionul era plin de cruci, era o ură împotriva noastră extraordinară”, a completat Mircea Lucescu.

„Da, ca să murim…Jucam împotriva tribunelor, ei spuneau că suntem echipa Ministerului de Interne. La 1-0 în minutul 73, Radu Nunweiller i-a pasat lui Mircea, care era în tușă, el i-a centrat lui Dumitrache și am făcut 2-0. În momentul acela, toată echipa Bacăului s-a reprezit la tușierul respectiv…Munteanu, tatăl fostului așa zis jucător Munteanu, s-a dus la el, i-a rupt cămașa și l-a aruncat pe culoarul trei al pistei și a început o bătaie infernală”, a dezvăluit „Mister”.

El a continuat: „Miliția de atunci a lovit atunci tot ce înseamnă conducători și oameni de pe banca lui Dinamo. A fost meciul oprit vreo 15 minute, ne-am dus în cabine. Observatorul ne zicea să revenim, că oricum câștigăm la masa verde…Am intrat, până la urmă s-a anulat golul, au zis că a fost ofsaid, complet aiurea.

Am pierdut cu 2-1, nu ne mai interesa și când s-a judecat cazul, influența lui Ștefan Andrei a fost decisivă, a rămas rezultatul din teren și nu ne-a mai dat dreptate. Dar, importantă e scena în care milițieni băteau ofițerii de pe banca lui Dinamo…Prietenul nostru, Conți Bărbulescu, ne-a zis: ‘Luați și voi bătaie. Vă bateți între voi și nu e rău, că așa se face democrația”. Totuși, Dinamo a câștigat titlul în aceea ediție.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…