Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Spartanul Hizo!

Spartanul Hizo!

Viorel Hizo nu se dezminte! După ce a fost recomfirmat de George Copos pe banca tehnică a Rapidului, antrenorul de 62 de ani a gândit un program de pregătire spartan. Lucru care nu le-a picat deloc bine jucătorilor. Motivul nemulțumirii giuleștenilor se leagă în principal de faptul ca antrenamentele fizice, adică cele de dimineață, sunt bazate în mare doar pe ture interminabile de teren. Spre exemplu, la ședința de joi dimineața feroviarii au alergat aproximativ șase kilometri, iar ieri au parcurs alți nouă. Unul dintre fotbaliști a făcut haz de necaz: "Pe timpul lui Răzvan Lucescu alergam nouă kilometri în două săptămâni. Acum îi facem într-o zi, suntem terminați!". După primul antrenament al zilei, rapidiștii merg la masă, apoi la odihnă. Asta până la ora 18:30, când începe a doua ședință a zilei, cea mai așteptată de elevii lui Hizo, pentru că se lucrează cu mingea. Jucătorii mai au un motiv pentru care strâmbă din nas la deciziile tehnicianului. Aceștia au fost anunțați că nu au voie să dea declarații în presă decât la ProRapid, în caz contrar fiind amendați cu 3.000 de euro! Tot tehnicianul le-a transmis să-și lase telefoanele în mașină, să nu vină cu ele în vestiar. "Este mai rău ca în armată! Antrenorul nu ne dă voie să vorbim la telefon și nici să le ținem la noi", au mărturisit, sub protecția anonimatului, mai mulți fotbaliști rapidiști. Giuleștenii mai au încă douăsprezece zile de "chin", până la plecarea în stagiul de pregătire din Germania.
Spartanul Hizo!

Viorel Hizo nu se dezminte! După ce a fost recomfirmat de George Copos pe banca tehnică a Rapidului, antrenorul de 62 de ani a gândit un program de pregătire spartan. Lucru care nu le-a picat deloc bine jucătorilor.

Motivul nemulțumirii giuleștenilor se leagă în principal de faptul ca antrenamentele fizice, adică cele de dimineață, sunt bazate în mare doar pe ture interminabile de teren. Spre exemplu, la ședința de joi dimineața feroviarii au alergat aproximativ șase kilometri, iar ieri au parcurs alți nouă. Unul dintre fotbaliști a făcut haz de necaz: “Pe timpul lui Răzvan Lucescu alergam nouă kilometri în două săptămâni. Acum îi facem într-o zi, suntem terminați!”. După primul antrenament al zilei, rapidiștii merg la masă, apoi la odihnă. Asta până la ora 18:30, când începe a doua ședință a zilei, cea mai așteptată de elevii lui Hizo, pentru că se lucrează cu mingea.

Jucătorii mai au un motiv pentru care strâmbă din nas la deciziile tehnicianului. Aceștia au fost anunțați că nu au voie să dea declarații în presă decât la ProRapid, în caz contrar fiind amendați cu 3.000 de euro! Tot tehnicianul le-a transmis să-și lase telefoanele  în mașină, să nu vină cu ele în vestiar. “Este mai rău ca în armată! Antrenorul nu ne dă voie să vorbim la telefon și nici să le ținem la noi”, au mărturisit, sub protecția anonimatului, mai mulți fotbaliști rapidiști. Giuleștenii mai au încă douăsprezece zile de “chin”, până la plecarea în stagiul de pregătire din Germania. 

15 kilometri au alergat rapidiștii în ultimele două zile de pregătire de la Pro Rapid

"În ultimele zile am alergat progresiv tot mai mulți kilometri. Problema e că nici nu mai putem să vorbim după cursele astea. Suntem lați!"
Un jucător al Rapidului

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro