Serea, la Pitești?**

Redactor:
Nicu Bădescu
Serea, la Pitești?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu trei zile, Becali și Penescu ajunseseră la un acord în ceea ce privește arbitrul pe care și-l doreau la meciul direct de vineri: Alexandru Tudor. Gheorghe Constantin nu a vrut să le facă pe plac și îl va trimite, cel mai probabil, pe Ionică Serea (foto).

Centralul vrâncean nu a mai arbitrat Steaua de pe 6 mai 2006, atunci când la un meci disputat de formația din Ghencea la Bistrița a făcut mai multe greșeli, toate împotriva formației antrenate atunci de Olăroiu. Maniera sa i-a provocat la maximum atunci pe steliști, care la finalul meciului au spart geamuri cu pumnul, Victoraș Iacob și Rădoi ajungând la spital în urma tăieturilor. Steaua a fost la un pas să piardă campionatul din cauza erorilor lui Serea, care a fost suspendat apoi până la finalul sezonului respectiv.

Focșăneanul se află acum în grupa a doua valorică a CCA, dar este considerat unul dintre cei mai pricepuți arbitri din România. În ceea ce privește delegarea sa de vineri, singurul semn de întrebare este o problemă medicală pe care acesta o are la inghinali.

Răzvan Lucescu, suspendat o etapă

Comisia de Disciplină a FRF a hotărît ieri să-l sancționeze cu o etapă de suspendare și cu o penalitate sportivă de 3.200 de lei pe antrenorul echipei FC Brașov, Răzvan Lucescu, pentru injuriile aduse căpitanului Sorin Ghionea, în timpul partidei cu Steaua. De altfel, Lucescu jr și-a recunoscut vina după meci, cerându-i scuze jucătorului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie

Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup