Scuza aproape perfectă
În premieră, omul de vânzări numărul 1 al clubului, Cristi Borcea, va avea parte de o vară liniştită pe piaţa transferurilor. Şi nu e vorba de volumul scăzut al tranzacţiilor, ci de volumul scăzut al contestărilor provocate de eventualele vânzări ale unor Lobonţ, Cristea, Pulhac etc.
Cum să mai aibă fanii glas, când aproape oricare dintre fotbaliştii demni de a fi valorificaţi a avut ori unul-două meciuri importante cu gafe memorabile, ori 25-26 de partide mediocre?
Pe de altă parte, şefii lui Dinamo ar trebui să nu uite un lucru în relaţia cu suporterii. Oricât de prost ar fi jucat cei din lotul actual, dacă înlocuitorii vor fi şi mai subţiri, scuza cu „i-am vândut că jucau prost” va pica.
Deci, atenţie la tranzacţiile din categoria „Torje”, fără doar şi poate cea mai bună afacere a sezonului! Pentru Poli Timişoara.

Ştefan Beldie



















@ dinamo de azi nu reprezinta decat epilogul firesc si previzibil al prapastiei dintre vointa si “putirintaâ€Â!...spu n firesc si previzibil, deoarece dinamo-i singura dintre “granzi†care n-a reusit sa se rupa de sub tutela “tatucului†~ in cazul lor, ministerul de interne…conducerea-i, in aparenta “sixocefalaâ€Â, nu-i de fapt decat o interfata a mi-ului, cu butoanele badea si bordea, bancomatul turcu si-nca 3 carduri, care “actionariazaâ€Â-n functie de cum bate vantul printre stelele epoletilor!;-))) iar cum vantu-i schimbator precum vremurile si “politica†la dinamo, se-aliniaza (fireste, cadentat si regulamentar!) la politica “generalaâ€Â!;-))) …as face-n final si 2 pariuri: …# ca dezastrul din fotbal nu se regaseste si-n conturile...
@ actionarii lui dinamo anunta-n vara vanzari masive...pentru cine-i interesat, iata si cateva preturi: # lobont = 5 mil; # ad.cristea = 3 mil; # pulhac = 2 mil; # danciukescu + margaritescu = 1 mil;...si probabil, magazinul ramane deschis!;-)
preturile lui cristea si pulhac sunt hilare.valoreaza mai putin.pai pulhac nu poate da o centrare(verificati cind a dat-o pe ultima)iar cristea este un indolent.
@ rajka... n-am cunostinta daca respectivele preturi includ sau nu si tva=ul, dar adunand sumele, rezulta vreo 11 mil., adica atat cat ar castiga steaua pentru intrarea-n grupele cl!;-)))
@yo:pt mine singurii jucatori netransferabili de la dinamo ar fi;moti,torje,bratu si ropotan.
in rest...vint in pinze si petic la punga:))
@ beldie:1. cum sa nu stiu ca `oamenii` pot scrie orice,dar tu nu esti `om`, esti ziarist,iar noi cititorii avem mare incredere in voi si din aceasta cauza dorim sa fiti echidistanti,sa va respectati deontologia profesionala. 2.reprezentantii fc dinamo au acceptat intotdeauna criticile venite din partea cotidianului prosport, dar ceea ce s-a intamplat in ultimele zile a intrecut orice forma de intelegere. cotidianul prosport a depasit principiile deontologice ale jurnalismului si a incercat sa aduca grave prejudicii de imagine clubului si jucatorilor prin dezinformari in nenumarate randuri, acuzatii subiective aduse jucatorilor sau interpretari hilare ale declaratiilor oficiale cu scopul de a crea tensiune la fc dinamo.
ca urmare, incepand de astazi, 04.04.2008, reprezentantii clubului nostru intra in silenzio stampa fata de cotidianul prosport. acreditarile de presa pentru cotidianul prosport au fost suspendate. de asemenea, in ceea ce-i priveste pe reprezentantii...
@ rajka... fiuleeee, ascultata fie vointa taaaa!;-)))
@yo:daca ii vreti pe restu va facem discount,zicu la sfert:))
@litruza: ok.