Săndoi i-a scos de pe locul 2 pe oltenii săi. CS U Craiova – Concordia Chiajna 1-1. Constantinescu a reușit unul dintre cele vai frumoase goluri ale sezonului

Redactor:
Cosmin Staicu
Săndoi i-a scos de pe locul 2 pe oltenii săi. CS U Craiova - Concordia Chiajna 1-1. Constantinescu a reușit unul dintre cele vai frumoase goluri ale sezonului
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS U Craiova – Concordia Chiajna 1-1 (Măzărache 53 / M. Constantinescu 75)

Catalogat drept cel mai ușor al Universității pe teren propriu, meciul cu Concordia Chiajna, a avut o desfășurare neașteptată, oaspeții fiind mult mai activi și mai periculoși. Săndoi a renunțat la sistemul cu trei fundași și a fost echipa pozitivă, care a ajuns mai ușor în careul advers, speculând mingile gestionate excelent de Pena în avanposturi.

Încă din start, Chiajna a atacat și a avut nu mai puțin de trei ocazii în primul minut, dar Calancea a intervenit de fiecare dată la colțul scurt la finalizările din stânga ale ilfovenilor. Aceștia au rămas în ofensivă, contrar preconizărilor lui Mulțescu, arătând că au venit în Bănie pentru toate punctele. Pena a avut șansa golului cu o lovitură de cap, iar apoi Koenders a scos din 6 metri o minge care-l putea învinge, în sfârșit, pe Calancea. Craiova a părut să intre și ea în joc după o jumătate de oră, la torpila lui Vătăjelu, dar tot Chiajna a fost aproape de gol imediat, când Marian Cristescu a trimis în transversală centrarea șutată a lui Costin.  Prima repriză s-a încheiat cu ocazia lui Nuno Rocha, care „a înălțat zmeul” din 6 metri, dar alb-albaștrii se puteau felicita că au intrat la vestiare cu 0-0, fiindcă ilfovenii au dominat clar și au avut marile ocazii de gol. Ivan a fost absent din joc, Bancu a părut că joacă doar pentru că a fost ziua în care a împlinit 24 de ani, iar Măzărache a fost izolat și neinspirat când a intrat în joc. Nici cu un arbitraj convenabil, al lui Horațiu Feșnic, Universitatea n-a avut atitudinea și evoluția necesare pentru a ajunge pe locul secund.

Când tot stadionul îi cerea schimbarea, Bancu a găsit assist-ul pentru Măzărache, care s-a întors perfect pentru a-l învinge pe Bălgrădean și a devenit golgheterul la zi al Științei. N-a fost golul care să inverseze rolurile, tot oaspeții având inițiativa și ocaziile. Din sistemul cu 3 stoperi, folosit în acest campionat, Săndoi a mai avut doar unul pe teren în ultima jumătate de oră, forțând cu Serediuc în banda neacoperită de Popov și Ivan și cu Marian Constantinescu al doilea vârf. Prima atingere a acestuia din urmă a fost una de Champions League: un voleu acrobatic, pe spate, care l-a lăsat fără replică pe Calancea, iar 1-1 a fost mai aproape de ceea ce s-a întâmplat pe „Extensiv” duminică după-amiază.

„Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm. Am făcut doar egal, am pierdut două puncte și acum trebuie să mergem mai departe.

Nu știu ce nu a mers. Ei au avut un șut pe poartă și au dat un gol. Asta e… a fost ca la loterie, au avut bulan.

Eu zic că meritam să câștigăm acest meci„, a declarat Andrei Ivan după meci.



„Vreau să dedic acest gol copilului meu care chiar îmi spunea că e timpul să mai dau un gol, dar și contestatarilor din tribune care m-au înjurat de când am ieșit la încălzire. Mi-am dorit foarte mult să înscriu și să-mi ajut echipa.

E părerea lui Ivan (n.r. că au avut noroc)… Ne-am creat foarte multe ocazii, eu spun că egalul e meritat și chiar puteam pleca de aici cu toate punctele„, a declarat Marian Constantinescu.

CS Universitatea Craiova – Concordia Chiajna 1-1

Au marcat: Măzărache 56 / M. Constantinescu 76.

Stadion: „Extensiv”, spectatori: 4.000.

Universitatea Craiova: Calancea – Popov, Kay, Acka, Vătăjelu – Madson – Ivan,  Băluță (62 Zlatinski), Bancu (75 Gustavo), Nuno Rocha – Măzărache (88 Rambe). Antrenor: Gigi Mulțescu.

Concordia Chiajna: Bălgrădean – Bărboianu, Melinte (58 Serediuc), Koenders (46 Tincu), Bucurică – Grădinaru, N. Roșu (75 Constantinescu), R. Costin, Buleică – M. Cristescu – Pena. Antrenor: Emil Săndoi.

Arbitru: Horațiu Feșnic.

Catalogat cel mai ușor meci

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen