Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | "Moţul" l-a înlocuit pe Falub
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Sabău a fost prezentat oficial la FCM Târgu Mureş: "Vreau să ajut echipa să se salveze! Am refuzat Vasluiul!"

UPDATE: Ioan Ovidiu Sabău a semnat un contract cu FCM Târgu Mureş, grupare la care a fost prezentat oficial, vineri, şi pe care îşi doreşte să o salveze de la retrogradare.

Sabău a declarat că a acceptat oferta de a antrena FCM Târgu Mureş după două zile de discuţii cu reprezentanţii clubului. "Nu am putut accepta funcţia de director tehnic la Vaslui, apoi a venit această ofertă. Sunt trei luni în care am lipsit, iar după 25-30 de ani de stat în fotbal este greu să stai prea mult departe. Mai mult, îmi aduc aminte de perioada 1988, când am petrecut clipe plăcute la Târgu-Mureş, în calitate de antrenor. Situaţia echipei este destul de grea, dar mi-am asumat riscul. Vreau să ajut echipa şi oraşul să se salveze. Împreună cu jucătorii şi conducerea va trebui să redresăm situaţia", a menţionat el.

Tehnicianul a adăugat că în lot sunt posturi deficitare, pe care va încerca să le îmbunătăţească în zilele următoare. "Proiectul de la Târgu Mureş trebuie să fie unul de lungă durată. Eu, oriunde am fost, m-am legat atât de echipă, cât şi de oameni", a mai spus Sabău.

Claudiu Maior, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, a declarat că a reuşit să îl convingă pe Sabău să vină la Târgu Mureş "cu multe rugăminţi". "Sabău este un om de cuvânt. Prima dată am discutat de echipă şi apoi de bani. Nu vă ascund că azi-noapte am stat la Cluj, la discuţii, până la ora 02.00. M-am consultat şi cu reprezentanţii Consiliului local, pentru a lua cea mai bună decizie. Când rosteşti numele Sabău, ai spus tot", a arătat el.

La FC Municipal Târgu Mureş, Ioan Ovidiu Sabău va fi secondat de Mircea Cojocaru şi de preparatorul fizic, Dan Didiţă. Alin Artimon, adus după ultima înfrângere a FCM cu Adrian Falub pe banca tehnică, va fi păstrat în funcţia de director al centrului de copii şi juniori.

Fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău a mai antrenat formaţiile Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaş şi FC Timişoara.

În primele şase etape ale Ligii I, FCM Târgu Mureş a fost antrenată de Adrian Falub. Sub conducerea lui Falub, FCM Târgu Mureş a adunat patru puncte, echipa ocupând în prezent locul 17, penultimul în clasament.


Ioan Ovidiu Sabău va fi prezentat astăzi drept noul antrenor al formaţiei FCM Târgu Mureş. "Moţul" a fost în cărţi şi pentru preluarea vasluiului, însă s-a înţeles astăzi cu oficialii nou-pomovatei. Sabău îl va înlocui pe banga mureşenior pe Adrian Falub.

Fostul internaţional s-a înţeles cu oficialii lui FCM-ului şi la ora 16.00 este aşteptat la Târgu Mureş pentru parafarea contractului. "Încercăm să-l aducem. Peste o oră (n.r. ora 16.00) îl aşteptăm la discuţii. De principiu ne-am îneţeles, dar mai sunt câteva detalii şi în fotbal e posibil orice", a confirmat preşedintele Consiliului de Administraţie al FCM-ului, Tatar Bela.
Falub, dat afară la miezul nopţii

Adrian Falub a promovat două echipe în Liga I în două sezoane consecutive, dar a avut ghinionul să nu reziste prea multe la niciuna dintre formaţii. Anul trecut a fost demis după tur de la Unirea Alba Iulia, iar acum a fost dat afară de la FCM Târgu Mureş după şase etape. În jurul orei 23:00, după înfrângerea cu Gloria Bistriţa (1-3), managerul Claudiu Maior l-a sunat pe tehnician să-l anunţe că e demis.

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: sabau, targu mures
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 31 comentarii
Comentează
  • http://fcm-tirgumures.blo*gs*pot.com/ -fara stelute Site oficial al suporterilor fcm

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
601
152
147
112
73
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie