S-a produs „ruptura” între CFR și Nistor! Fotbalistul s-a răstit la Dan Petrescu: „Spune-mi, nene, de ce nu joc?”. Ieșirea jucătorului la adresa clubului

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Matei Udrea
S-a produs
  • Publicat:
  • Actualizat:

După jumătate de an în care a jucat foarte puțin la CFR Cluj, Dan Nistor a simțit nevoia de a-și spune varianta conform căreia ar fi ținut pe nedrept de Dan Petrescu pe banca de rezerve în Gruia.

Protagonistul unui schimb în vară, atunci când Nascimento și Nistor au schimbat taberele pe ruta București-Cluj, actualul jucător al CFR-ului a început rar ca titular sub comanda lui Dan Petrescu: „Nimeni n-a vorbit cu mine. Eu mă pregătesc, trag tare, dar nimic. Nu cred că e normal, am și eu o vârstă, am familie, vreau să joc sau măcar să mi se explice ce se întâmplă”, a declarat Dan Nistor pentru actualdecluj.ro

Fotbalistul de 29 de ani susține că totul i se trage după ce a discutat cu Pintilii: „Am ieșit din echipă imediat după momentul acela cu Steaua. Eu semnasem cu CFR-ul și m-a sunat nașul meu, Mihai Pintilii, care mi-a spus că mă vor cei de la Steaua. N-a fost nici o negociere. Eu i-am zis atunci că am semnat cu CFR-ul, că sunt aici și că, dacă ar fi să fie ceva, ar trebui să discute cu clubul să se înțeleagă. N-a fost nimic pe ascuns, cum se zice. O negociere paralelă sau altele de genul ăsta, nici vorbă!”, a adăugat fotbalistul pentru sursa citată.

Ruptura pare totală între Nistor și CFR: „N-am vorbit deloc, nu mi-a explicat de ce n-am mai jucat, de ce nu prind lotul. Nimic. Voi avea o discuție lămuritoare cu cei din conducere, să văd ce se întâmplă. Dacă tot nu mă bagă în seamă de loc… N-a vorbit cu mine, o să discut eu cu el. Spune, nene, ai ceva cu mine? Spune-mi, nene, de ce nu joc? Tăcerea asta… Ce-i asta? N-am 20 de ani. Și vreau să joc, iar dacă nu se poate aici, voi pleca undeva unde voi avea șansa să joc. Eu am venit la CFR cu cele mai bune intenții, iar acum văd că cei din club mă propun peste tot, ba la Giurgiu, Steaua, Craiova, Dinamo. Cu mine n-a discutat nimeni”, a încheiat Nistor. 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…