„Revin în Liga I dacă nu îmi prelungesc contractul cu AEL!”** ÎL VREI PE „LIPPI” ÎN GHENCEA?

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoichiță, tehnicianul care a câștigat un titlu de campion al României cu Steaua, din postură de antrenor principal, în 1998, este gata să revină în România dacă nu își va prelungi contractul cu AEL Limassol. "Lippi", așa cum era alintat de fanii formației din Ghencea, spune că nu ia un calcul o revenire la formația unde a cunoscut consacrarea, cel puțin atât timp cât situația lui Lăcătuș nu este încă certă.

"Regret că nu am preluat Craiova la un moment dat. Mititelu mi-a făcut o ofertă foarte tentantă, însă m-am gândit și nu am vrut să risc. Se pare că am pierdut atunci. Îmi pare rău de ce se întâmplă în fotbalul românesc în aceste zile. Aici sunt câțiva arbitri buni. Sunt și câțiva modești, însă toți sunt foarte tineri. Marți, îmi renegociez contractul și, dacă nu mă voi înțelege cu ei, mă voi întoarce în țară. Trebuie să vin în România, pentru că sunt român și îmi place că sunt român. Varianta Steaua este un capitol închis, atât timp cât au un antrenor.  Din păcate, Steaua are jucători slabi, extrem de slabi și nimeni nu poate face nimic în aceste momente. Lăcătuș este omul care s-a sacrificat pentru Steaua, anul acesta și îmi pare rău că a ajuns în situația asta", a declarat Stoichiță la Sport Total FM.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup