Reinventat de Hagi, Eric are gânduri mărețe! „Cum îl ține minte lumea pe el, așa vrea să mă țină și pe mine. Cât mai mult”. Cu cine se compară brazilianul

Redactor:
Andrei Pal
Reinventat de Hagi, Eric are gânduri mărețe!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brazilianul Eric de Oliveira, omul care a făcut diferența în favoarea campioanei la meciul cu Viitorul – CFR (1-0), după un gol de senzație din lovitură liberă, spune că vrea să rămână în istoria fotbalului autohton, dându-l exemplu pe Suljeman Demollari, unul dintre cei mai buni strâini care au evoluat vreodată în România.

Unul dintre cei mai buni marcatori străini din Liga 1, Eric a fost luat de Hagi de la Gaz Metan Mediaș, când toată lumea spunea că are probleme cu greutatea. „Regele” a reușit să-l transforme pe brazilian, iar acesta i-a răsplătit încrederea devenind unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Viitorului. Hagi i-a dat lui Eric și tricoul cu numărul 10.

Acum, după restartul carierei la formația campioană a României, Eric și-a setat un obiectiv măreț: vrea să fie ținut minte ca unul dintre cei mai buni fotbaliști străini din România, la fel ca Demollari, fostul golgheter al lui Dinamo, care a evoluat pentru „câini” în perioada 1991-1995.

„Titulatura de campioană ne face rău într-un fel. Mister ne-a spus azi că nu contează cum începem, ci cum terminăm. Ultimele meciuri le-am terminat bine. Trebuie să-mi mai iasă câteva astfel de goluri până mă las. Cum lumea îl ține minte pe Demollari, așa vreau să mă țină minte și pe mine, cât mai mult. Eram un necunoscut când am venit aici, acum zece ani”, a spus Eric la Telekom Sport.

53 de goluri a marcat Eric în Liga 1, în toată cariera, pe la toate echipele pe care a trecut. Liderul clasamentului golgheterilor străini din România este un alt brazilian, Wesley de la FC Vaslui, cu 62 de reușite.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele